Sătenii din Sodeto au sperat să dea lovitura la loterie şi au pus mână de la mâna ca să cumpere un bilet combinat, cu mai multe variante, care le putea aduce premiul cel mare de 120 de milioane de euro. Unul dintre ei a umblat din casă în casă pentru a aduna câte 5 euro, partea fiecărui localnic dintre cei 250, iar singurul care nu era acasă, Costis, a rămas fără cotă la acest bilet.
Imediat după extragere, atunci când localnicii au constatat că biletul lor este câştigător, aducându-le aproximatimv 100.000 de euro celor care au jucat, singurul neparticipant la biletul combinat şi-a dat seama cât a pierdut pentru că nu a fost la itmp acasă.
Totuşi, un vecin apropiat i-a dat şi lui o parte din banii câştigaţi pentru a mai alina din supărare.