Deşi are 81 de ani, Frano e fericit, sănătos şi adoră să povestească viaţa sa incredibilă. Prima dată a învins moartea în 1962, când trenul în care se afla a deraiat şi a căzut într-un râu. 17 persoane au murit, dar el a reuşit să scape. În 1963, când a zburat pentru prima oară cu avionul, o uşă a aeronavei s-a deschis şi el a fost tras afară de curenţii puternici. 19 persoane au murit, dar Frano s-a salvat pentru că a căzut pe o căpiţă de fân. În 1966, autobuzul în care se afla a căzut într-un râu. Frano a scăpat teafăr şi de această dată.

Patru ani mai târziu, maşina i-a luat foc pe autostradă şi a reuşit să se salveze înainte ca autovehiculul să explodeze. Acelaşi lucru s-a întâmplat în 1973. Trei ani mai târziu, era să-şi piardă viaţa după ce o pompă de benzină s-a defectat şi a aruncat combustibil pe motorul încins al maşinii, care a luat foc. În 1995, Frano a fost lovit de un autobuz în Zagreb, dar a scăpat cu răni uşoare. În 1996, maşina pe care o conducea pe un drum de munte a căzut într-o prăpastie, dar el nu a păţit nimic. Cu toate acestea, soarele a ieşit şi pe strada lui, iar în urmă cu trei ani a câştigat la loto un milion de dolari, pe care însă i-a donat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News