Constantin Fratila (66 de ani) este unul dintre cei mai prolifici antrenori de la centrul de copii si juniori al lui Dinamo si din tara. Cunoscut de toti ca nea Titi sau ‘Bulgarul, de peste 30 de ani el descopera talente si le indruma pasii spre fotbalul mare.
Prin mana lui au trecut copii care mai tarziu au confirmat si au ajuns in nationala sau au ajutat clubul sa castige campionate si cupe. Printre cei pe care i-a antrenat de-a lungul timpului se numara Alexandru Moldovan, Sandoi, S. Raducanu, Mirea, Ursu, Lupescu, Raducioiu sau B. Bucur, ajunsi acum antrenori sau oficiali. Ultima generatie obladuita de nea Titi a ajutat Dinamo sa castige campionatul in 2007: R. Stefan, Ropotan, Scarlatache, Musat si Chiacu.
Nea Titi a fost inlaturat de la Dinamo
Sustine ca in ultima vreme a fost marginalizat, desi cu ultima grupa de juniori antrenata a fost de trei ori campion al municipiului Bucuresti si campion national de juniori. S-a considerat ca nu are pregatirea necesara sa fie antrenor, fiind ‘doar maestru emerit al sportului si profesor de educatie fizica, in timp ce la ‘pepiniera dinamovistilor sunt numiti ca antrenori ‘studenti in anul 3 de la ANEFS. ‘Conducerea investeste bani si sperante in compartimentul de copii si juniori si asteapta sa aiba jucatori de valoare peste cativa ani. Dar in conditiile actuale, centrul nu va mai da randamentul de pana acum. Se vor plati bani grei pe fotbalisti gen Torje. Domnul Ion Moldovan, seful centrului de copii si juniori, probabil se ocupa mai mult de baloanele de pe terenurile de tenis pe care le detine decat de viitorul lui Dinamo. Stiti, el e cu tenisul! Au fost indepartati antrenori cu experienta care puteau ajuta echipa in multe feluri, inclusiv ca scouteri, povesteste cu amaraciune nea Titi despre situatia de la juniorii lui Dinamo, care se repercuteaza si asupra primei echipe.
Ce accident!
Constantin Fratila a suferit cea mai grava accidentare din cariera in finala Cupei Bucurestiului din 1967, contra Stelei, pe stadionul Republicii: ‘La o faza am scapat spre poarta, mi-am facut mingea prea lunga si am sutat in portar, dar el mi-a prins piciorul si mi-a provocat dubla fractura. Dumitrache a reusit sa inscrie din devierea portarului si in timp ce lumea se bucura de gol, eu am simtit cum osul imi trosnise ca o surcea si piciorul se mai tinea intr-o bucata de carne. Am stat 2 ani pe tusa, pentru ca recuperarea mergea greu pe vremea aceea, iar cand am intrat, parca nu mai eram eu.
„Bulgarul” este bolnav de coxartroza
Conducerea dinamovista l-a ajutat pe Constantin Fratila cu un sejur de recuperare in ‘Insula Afroditei, dar luptele duse pe teren cu fundasii adversi au lasat urme adanci: ‘Ultima data m-au trimis in Cipru ca sa-mi tratez coxartroza de care sufar de ceva vreme. Am stat in cantonament cu baietii, in acelasi hotel, pe acelasi palier. Mi-am amintit de cantonamentele pe care le faceam cand eram tanar. Am facut recuperare , bazin, exercitii. Toate loviturile suferite de-a lungul timpului isi spun cuvantul. Inainte nu jucam cu „aparatori” ca acum. De fiecare data cand te lovea cineva, simteai cum iti intra cramponul de fier in carne.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!