Octavian a intrat printre primii la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, profilul ştiinţe ale naturii, iar visul său este să urmeze Facultatea de Medicină.
“Vreau să devin un bun specialist în neurochirurgie infantilă şi să profesez în ţară. Degeaba ai avere dacă, aşa cum se spune pe româneşte, capul este gol”, a spus Octavian. Băiatul este pasionat de matematică, informatică, chimie şi fizică. Tânărul are exemple de urmat în familie.
Are sindromul Down, dar a terminat liceul
Tatăl lui este mediator şcolar, mama coordonează o mică afacere de familie, iar fratele mai mare este student în anul doi la facultăţile de teologie şi economie. Octavian mai are o soră, care este în clasa a VIII-a şi învaţă foarte bine.
Un elev care suferă de sindrom Down şi care a absolvit 12 clase la un liceu din Cluj-Napoca a dat o adevărată lecţie elevilor de vârsta sa şi a luat examenul de bacalaureat cu nota 7. Mihai a studiat la Liceul Teologic Adventist Maranatha şi vrea să devină preot.
“Am trăit foarte intens aceste zile de examen. Dar, aşa, parcă în adâncul sufletului, ziceam că va lua bacalaureatul, adică am ştiut ce muncă am depus cu el 12 ani clipă de clipă. Sunt fericită, dar a fost foarte greu”, a spus mama băiatului.