4 comentariiPe holurile lungi ale Facultății de Limbi Străine de pe Pitar Moș e o liniște de biserică. E vineri și grosul studenților a plecat deja. De o parte și de alta sunt săli mici pe ale căror uși scrie „croată”, „slovacă”, „armeană”. În capăt, la numărul 31, scris cu pixul și încercuit, este „cabinetul de rromani și indianistică”. O mică victorie stă pitită în această înșiruire de cuvinte: „rromani” se află înainte de „indianistică”. Una care îl face pe profesorul Gheorghe Sarău să schițeze un zâmbet de satisfacție.
Profesorul străbate cu un pas elastic clarobscurul holului. Poartă un rucsac negru în spate și deschide cu sfiala unui student ușa cabinetului, după un ciocănit fin. Cinci studenți îngrămădiți la o masă lungă îl întâmpină cu un zâmbet: „Intrați, domnule profesor!”. Încăperea cu pereți de cărți de jur-împrejur are mai mult aerul unei sufragerii decât al unei săli de curs. Completează această atmosferă și discuțiile relaxate ale studenților cu profesorul.
În urmă cu o lună, departamentul a sărbătorit somptuos 30 de ani de activitate, în amfiteatrul „Martin Luther King”, după figura istorică ce a luptat pentru dreptul persoanelor de culoare din SUA.
Îngrămădiți în sală, zeci de oameni l-au aplaudat pe Gheorghe Sarău și i-au mulțumit pentru activitatea sa încăpățânată de-a face loc limbii romani în spațiul academic. Întâlnirea nu avea nicio urmă de scorțoșenie. Persoane din public s-au distrat copios când au văzut un filmuleț cu istoria departamentului, în care profesorul Sarău avea ceva kilograme în plus. „Ce s-a întâmplat cu burta, domnule profesor?”, a strigat cineva din spatele sălii. Profesorul a zâmbit larg arătându-și strungăreața. O întâlnire între prieteni, încheiată cu ceva muzică și dansuri tradiționale.
„Noi la facultate vorbim limba de radio, literară”
Profesorul nu a avut însă mereu parte de atâta deschidere în comunitate. De ce să le spună un străin de etnia lor cum să-și vorbească limba? A dus ceva muncă de lămurire în timp. „Sunt stereotipuri și discriminări de ambele părți. Nu m-au primit întotdeauna bine. Au romii un proverb: Gajeul (cum sunt numiți cei de altă etnie, n.r.) când intră în casa romului caută murdărie/jeg. (O gaȝo, kana avel and-o kher e rromesqo, rodel mel!). Dar invers nu, romul dacă vine se bucură că l-ai primit. Multora nu le-a convenit că eu, gajeu, am învățat limba asta”, povestește profesorul.
La început, romii respingeau inițiativa spunând că limba „lui Sarău” de la școală nu are legătură cu felul cum vorbesc ei zi de zi. „Felicitări că te-ai prins că ce predăm noi nu e ce vorbești tu”, e ușor ironic Gheorghe Sarău. „E și dialectul tău aici dacă ești atent, dar noi vorbim limba de radio, literară. Și la limba română de la școală aflăm că «acum» e forma corectă, nu «amu», nu «amuș», că «sfoiag» e dialectal și «mucegai» e cuvântul legitim, că «cioban» și «baci» sunt împrumutate și că «păcurar», pe care îl găsim la aromâni, are origini latine. Venim la școală să învățăm”, se adresează unui interlocutor general, aproape ca într-un amfiteatru.
O limbă cu alfabetul aprobat acum 32 de ani
„Limba nu piere atât timp cât mamele rome vor vorbi cu copiii, cum n-a dispărut o mie de ani de la exodul protoromilor din India, atunci trebuie să adăugăm ceva”, răspunde la o altă îngrijorare pe care a auzit-o de-a lungul timpului.
Limba romani, vorbită de peste 5 milioane de oameni la nivel mondial (cifrele diferă de la o sursă la alta), este o limbă indo-europeană, similară cu alte limbi din nordul Indiei, regiune de unde se presupune că provin romii. Alfabetul internațional al limbii romani comune a fost adoptat în 1990, la Varșovia, în prezența unui observator UNESCO.
Își întreba elevii cum se traduc anumite cuvinte
Gheorghe Sarău a învățat limba însă înainte de 1990, singur și cu foarte puține resurse. Era în ultimul an la Facultatea de Limbi Străine, Rusă-Maghiară. Studiase facultativ și bulgara, turca și spaniola. A dat peste o minigramatică a limbii romani scrisă de un călător francez prin Principatele Române. Acea schiță de vocabular în romani i-a stârnit curiozitatea tânărului de atunci. Așa că a început să caute alte și alte cărți.
„Având pregătire de lingvist, normal că mi-a fost ușor să fișez cuvânt cu cuvânt, chiar dacă apărea de o sută de ori. A fost bine, pentru că am început să le sortez și să văd ce-mi lipsește, să ghicesc structura limbii. Am început efectiv să umplu căsuțele lipsă, să desenez partea nominală, verbală, paradigmele. Și unde nu aveam formele respective, mai apelam la vorbitori sau la elevi”, povestește profesorul.
A predat până în 1991 la Școala nr. 165 din București și când nu știa ceva, mergea către elevele de etnie. „Ba chiar păstrez, după 40 de ani, o formă verbală «a apărea» cu scrisul fetei respective”.
De unde vine, de fapt, „mișto”
Se bucura ca un copil când descoperea ceva nou despre limba romani: „De pildă, cei 470 de ani de robie au influențat lexicul rom din România și chiar dacă au plecat din țară, după dezrobire, au dus cuvintele românești cu ei, care au devenit cunoscute chiar și de ceilalți romi care au locuit în aria de influență slavă. Au dus cuvinte românești până în Australia și America de Sud. Astea nu mai pot fi scoase din lexicul internațional rom”.
Sunt și câteva cuvinte preluate în limba română: „mișto”, „nasol”, „baftă”. „«Mișto» e un cuvânt vechi, indian și înseamnă «bine». Nu are o origine germană, de la «mit stock» – «cu baston», cum a zis un poet, e o prostie. Vine de la «miśto», din sanscrită și limbile indiene care înseamnă «bine», la noi a intrat ca «frumos»”.
Mai sunt „nasul”, care însemna „rău” și „baxt-baht”, care este persan la origine și înseamnă „norocos”, „fericit”, sunt alte exemple ale profesorului.
30 de ani de învățământ în romani la universitate
După Revoluție, lingvistul a început să facă demersuri ca limba romani să intre în spațiul academic românesc. A mers la universitățile din București, Craiova și Constanța. A fost o perioadă de pionierat chiar la nivel european. Doar la Institutul Național pentru Limbi și Culturi Orientale Sorbona 5 din Paris mai fusese introdus, în 1986, un curs de romani și la Universitatea din Praga, chiar în 1990.
„În 92 am pornit și noi, cu un prim curs facultativ, adică două ore pe săptămână în anul universitar 92-93, iar în anii următori s-au înmulțit grupele. Dar deja din ‘90 se studia limba romani la liceele pedagogice din București, Târgu Mureș și Bacău, unde aveam trei grupe de viitori învățători romi”, spune Gheorghe Sarău.
Se înscriau la cursuri, cu precădere, studenți de la Litere, Sociologie, Asistență Socială, Muzică și Teologie. Din 1996, când s-a structurat o secție de indianistică, limba romani a început să fie studiată ca a doua limbă. După ce s-a introdus procesul Bologna și la noi, în 2005, limba romani a devenit limbă principală. „Romani-hindi”! Victoria a cărei arheologie stă azi scrisă pe ușa numărul 31 din Pitar Moș.
Generații de profesori de romani
În paralel, Gheorghe Sarău a lucrat și la Ministerul Educației, la Direcția Relații Internaționale și Direcția Minorități, de unde a pus umărul la formarea institutorilor și profesorilor de limba romani.
„Ei erau modele în comunitate, pentru că erau observați de rude: uite, s-a dus și s-a făcut profesor de romani! Și s-a multiplicat acest model. Noi am fost deschiși și către cei care nu știau limba sau erau comunități unde nu găseam absolvenți de liceu cu bacalaureat și în felul ăsta eram nevoit să acceptăm și neromi, maghiari și români”.
Au început să facă și școli de vară pentru învățarea limbii pe la care au trecut deja mii de oameni. Voiau să pregătească și cadre didactice care nu sunt de etnie, dar le predau copiilor romi. De multe ori nu e vorba doar despre a cunoaște limba, ci și obiceiurile, cultura.
Obiceiurile pe care „gajeii” nu le știu
„Este important, pentru a avea o altă abordare în activitatea lor, pornind de la cunoașterea cutumelor, legilor nescrise rome, ca să înțeleagă o anumită reacție, anumite cuvinte care deranjează”, crede profesorul. „Dacă te apuci tu, ca învățătoare, să-i dai sfaturi unei mame rome și să faci referire la aur, care ar însemna că nu e săracă, nu știi că aurul are o valoare de reprezentare și se poartă ca să fie în siguranță și să fie dat mai departe familiei, nu să arate că e bogată neapărat. Sau comiți alte lucruri, îți place cum a răspuns un copil rom și ești tentat să-l mângâi și el spune acasă că i-a pus învățătoarea mâna pe păr: a, ți-a luat norocul”, continuă el. Toate sunt lucruri pe care „gajeii” nu le știu. Se numesc „elemente de rromanipen”, pe care și profesorul Sarău le-a învățat treptat.
„Eram la o școală de vară și în sala de masă a venit cineva să mă cunoască. Noi eram la masă. Am întins mâna să dau mâna cu el, el s-a uitat la masă să vadă cine a mâncat, cine nu, și mi-a întins mâna cu pumnul. Eu i-am zis: ce faci, dai cu pumnul cu mine? Păi, domn profesor, n-ați terminat de mâncat. Să nu-l bănuim noi că spurcă masa dând mâna întinsă. El mi-a respectat condiția de curățenie”, își amintește acesta.
Apoi, în cultura romă, ce este de la brâu în jos este considerat spurcat sau impur, de aceea, femeile poartă fuste lungi, iar bărbații, care sunt foarte tradiționali, își țin cămașa scoasă din pantaloni, e un alt exemplu pe care îl dă profesorul.
Prejudecățile de acasă
Crede că, dacă s-ar cunoaște mai multe astfel de lucruri despre minoritatea romă, ar exista mai puține conflicte și prejudecăți. „La început îmi spuneau românii noștri: da, foarte bine, fă lucrul ăsta, fă cursuri ca să-i integrăm și pe ei, dar gândul ascuns era să-i asimilăm. Discriminarea pornește din toate părțile, că și romii discriminează. Totul pornește din educația primită acasă. Dacă acasă ți se spune să nu te amesteci cu ăia, deși copilul se joacă cu alți copii romi… Din familie intervin îndemnurile nepotrivite”.
E nivelul ăsta general scăzut de informare, de educație și unde e poporul mai needucat, acolo sunt și pretențiile mai mari ca și celălalt să se schimbe, părerea că celălalt e vinovat
Gheorghe Sarău, lingvist:
Vede însă că în timp lucrurile s-au mai îmbunătățit, tinerii romi încep să-și asume identitatea public și asta le dă curaj și altora. „Imediat se găsește cineva cu sloganul «romii să-și trimită copiii la școală». Dar romii vor să-și trimită copiii, dar dacă ai cinci copii și o singură pereche de încălțări sau un singur ghiozdan, cum știu cazuri? Mergeau în trei schimburi și dacă unul întârzia, altul nu mai putea merge la școală. E ușor de judecat, e greu de a fi empatic. Ține tot de educație”.
Gheorghe Sarău ar introduce în școală, obligatoriu, un curs de diversitate, la care copiii să învețe despre diversitatea fizică, etnică, istorică, culturală sau de gen. E un alt vis al lui Gheorghe Sarău. Dar de data asta îl lasă pentru celelalte generații. Cele pe care el le-a format.