Un anunț într-un ziar de anunțuri i-a schimbat viața unui pensioanar din București, în urmă cu 10 ani. În încercarea de a-și vinde o casă din Săcele, el a fost contactat de o femeie mult mai tânără decât el, care i-a propus un schimb interesant.

”Eu dădusem anunț la ziar că închiriez un apartament, iar el voia să-și vândă casa. Ne-am întâlnit și m-a impresionat. A apărut cu o mașină roșie și m-a scos la o înghețată în Herăstru. Practic atunci am început o relație”, ne-a spus Adriana Teodorescu, iubita cu 34 de ani mai tânără. După cinci ani de relație, când femeia avea 42 de ani, iar iubitul ei 76, doctorii i-au dat o veste incredibilă.

”Eu credeam că am intrat la menopauză, când medicul mi-a spus că sunt însărcinată în trei luni. L-am întrebat pe Andrei dacă vrea să păstrez copilul, și a spus da fără nicio ezitare”, a mai spus iubita acestuia.

Acest eveniment care l-a transformat în cel mai bătrân tată din România l-a făcut pe Andrei Magdo foarte fericit, mai ales că soarta a făcut ca unul dintre copiii lui dintr-o căsătorie anterioară să moară.

”În 1998 mi-a murit fetița pe care o aveam cu cea de-a doua soție, din cauza unei explozii provocate de o acumulare de gaze. Se întâmpla într-un bloc din Piața Romană și la vremea respectivă a șocat Bucureștiul pentru că blocul a fost foarte grav avariat. În deflagrație a murit și cea mică și fosta soție”, a povestit tăticul de 81 de ani al unei fetițe de cinci ani.

Andrei Magdo și iubita lui, Adriana, vor să se căsătorească, doar că nu și-au găsit încă o pereche de nași.

 
 

Urmărește-ne pe Google News