Astăzi, muzicianul Tudor Golu a pierdut la rândul său lupta cu viața fiind al 48-lea decedat în incendiul de la Colectiv.

Cine era Tudor Golu?

Tudor Golu avea 28 de ani, era solistul trupei Axiel Lead și a fost şi cel care a realizat videoclipul melodiei „The day we die”, al formaţiei Googbye to Gravity. Acesta a fost transferat în urmă cu câteva zile la un spital din Birmingham. Tânărul a suferit arsuri grave care i-au fost în cele din urmă fatale.

Colegii lui de trupă, Radu Dmaian și Christian Alban, sunt și ei internați la Spitalul Universitar din București.

48 de oameni au murit și 14 sunt încă în stare critică

Numărul morților din Colectiv a ajuns la 48, după ce alte trei persoane au murit duminică dimineața. Și sâmbătă au decedat nouă persoane, dintre care două (bodyguardul clubului și o italiancă) după ce au fost transportate la un spital din Olanda. 84 oameni sunt încă internaţi în Bucureşti, dintre care 14 în stare critică şi gravă.

Supravieţuitorii vor avea nevoie de multe operaţii

Medicii spun că arsurile pe care le-au suferit tinerii din Colectiv vor lăsa sechele urâte pe trupurile multora dintre aceştia. Pentru o refacere totală va fi nevoie de timp, răbdare şi multe operaţii de chirurgie plastică şi reconstructivă.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Aşa cum au declarat de la început, medicii spun că prognosticul în cazul răniţilor din incendiul din clubul groazei este încă unul rezervat. Cu toate că au făcut minuni şi au reuşit imposibilul cu o parte dintre aceştia, mai sunt mulţi pacienţi în stare critică. Pentru cei care vor reuşi să învingă această luptă cumplită va fi nevoie de multă răbdare şi suport. Rănile şi cicatricile adânci vor necesita multe operaţii de refacere. Dr. Andrei Muşeţeanu de la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arşi din Bucureşti ne-a explicat ce sunt arsurile şi complicaţiile la care duc acestea. Există trei categorii de arsuri, de gradul I, II – cu grad A şi B – şi III. Cele mai grave sunt cele de grad III cu carbonizări. Arsura de gradul I sau superficială este caracterizată prin roşeaţa pielii, este foarte dureroasă şi nu prezintă băşici. Cele de gradul II – arsurile intermediare – sunt împărţite în două categorii: gradul II A şi gradul II B, ambele caracterizate de băşici cu lichid. Atunci când se îndepărtează, diferenţa este făcută de profunzimea arsurii. În gradul II A, pielea rămâne roşie, zona este dureroasă, se vindecă fără cicatrici, poate rămâne o uşoară pigmentare. În cazul arsurilor de grad II B – acestea sunt mai profunde, afectează dermul mai profund. Se manifestă tot prin băşici, iar în momentul în care acestea se sparg şi se îndepărtează, dermul rămâne roz palid. Cu cât arsura este mai profundă, afectează şi terminaţiile nervoase, iar dermul îşi schimbă culoarea. Arsurile de grad II B sunt mai puţin dureroase decât cele de grad II A şi se vindecă mai greu – în două, trei săptămâni.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Arsura de gradul III trebuie operată

Arsurile de gradul III sunt cele care dor cel mai puţin şi nu se vindecă. Ele necesită operaţie, fiind necesară scoaterea întregii suprafeţe afectate şi transplantarea de piele nouă. Mult mai grave sunt arsurile de grad III cu carbonizări. Acestea depăşesc dermul profund, putând afecta muşchiul, carnea, chiar şi osul (atunci când arsura este provocată de metal topit şi sticlă). “De departe însă, cele care ridică cele mai mari probleme sunt arsurile de căi respiratorii. Ele se produc prin aerul cald, care este inspirat de pacient în momentul incendiului sau al exploziei. Aerul cald se duce spre plămâni pe tot arborele respirator şi arde mucoasa respiratorie de pe trahee şi de pe bronhii. Mucoasa, care este mult mai fină decât pielea, se lezează mai uşor, provocând arsurile interne. Arsurile de căi respiratorii sunt cele care agravează foarte tare prognosticul, pentru că duc la inflamaţii şi infecţii. Dacă acestea sunt foarte grave şi sunt asociate cu celelalte tipuri de arsuri, pacientul nu supravieţuieşte”, ne-a declarat medicul.
Vor rămâne cu zone de cicatrici

Pacienţii pot rămâne desfiguraţi, în cazul în care au fost arşi pe faţă. Cei cărora le-au fost afectate urechile, nasul sau degetele le pot pierde. Dacă există arsură de gradul III cu carbonizări la o ureche sau la degete, acestea se pot amputa. Dacă aceste arsuri sunt în zonele de flexie, adică în zonele de articulaţii sau chiar la gât, pot duce la blocarea acestora. Cicatricile care rămân în urma acestor arsuri sunt destul de urâte. Tot în cazul arsurilor de gradul III, răniţii pot rămâne cu zone în care părul nu va mai creşte niciodată, fie că e vorba de sprâncene, părul de pe cap, etc.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Ascultă AICI melodia The Day We Die!

Foto: Facebook

11224163_957717624267550_7763789447398512714_n.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ce să pui peste covor înainte să-l cureți. Ingredientul care îl face să arate impecabil și îi dă și un miros plăcut
FANATIK.RO
Ce să pui peste covor înainte să-l cureți. Ingredientul care îl face să arate impecabil și îi dă și un miros plăcut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Pârtia unde sute de turişti aşteaptă la cozi interminabile pentru a urca cu telegondola. Parcarea, plină de la primele ore
Observatornews.ro
Pârtia unde sute de turişti aşteaptă la cozi interminabile pentru a urca cu telegondola. Parcarea, plină de la primele ore
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI