ComenteazăSingur, fără copii, locuieşte într-o căsuţă în creierii muntelui. Toată ziua trudeşte la “muncile câmpului”, adică un petic de pământ străjuit de pădure deasă. Seara, însă, încheie ziua cântând la cimpoiul făcut chiar de el. A moştenit meşteşugul de la unchiul său, decedat, însă. Acum a rămas, poate, singurul cunoscător al instrumentului din ţară, iar grija cea mai mare a lui Miron Stroia (40 de ani) este că nu are cui să transmită mai departe meşteşugul. Doar o dată pe an, la finalul verii, mai cântă în public, chemat de organizatorii de spectacole.
După ce ne-am exersat calităţile de alpinişti şi pe cele de maratonişti pentru a scăpa de câinii ciobăneşti din zonă, am ajuns la o căsuţă mică, 10 kilometri în vârful muntelui care “răsare” de lângă satul Lunca Cernii, din judeţul Hunedoara.
O singură căsuţă se întrezăreşte printre copacii ce par că străjuiesc gospodăria lui Miron Stroia, precum zidurile unei cetăţi. Îl găsim pe om lângă casă, meşterind la cimpoiul său, după o zi trudită “la câmp”. Aşa îi spune el peticului de pământ întins printre câţiva pomi fructiferi. “Dacă nu cânţi la el şi nu umezeşti burduful, acesta se usucă. Aşa că seara mai cânt câte o doină”, ne-a spus Miron. Instrumentul îi mai alină singurătatea şi îl transpune pe om în vremurile bune, când învăţa cântecele populare de la unchiul său, Ion Stroia. “Nu se ştie cum de-a ajuns cimpoiul la noi în ţară, doar că oamenii au adaptat cântecele noastre la acest instrument complex”, ne-a spus Miron.
«Sunetul nu mai iese la fel din el»
Pe vremuri, unchiul său chiar reuşise să-şi câştige traiul din vânzarea cimpoaielor prin toată Europa. Miron Stroia a lucrat în tinereţe ca marmurar la Teliuc, iar după revoluţia din 1989 a devenit ţapinar, adică manevra buşteni. Nu a durat mult şi s-a izolat de lume, în căsuţa sa din munte. Iese rar în public, şi dacă unchiul său era o vedetă a festivalurilor folclorice, el abia dacă mai cântă o dată pe an la concertul organizat la Poieniţa Voinii, la finalul verii. “M-au chemat şi acum să cânt. Nu se întâmplă foarte des, pentru că lumea nu mai e interesată de muzica autentică, muzica noastră de suflet. Aş vrea să fac un cimpoi nou, căci ăsta pe care îl am e destul de vechi şi sunetul nu mai iese la fel din el. Mai am şi un fluier al unchiului, care sună la fel ca în prima zi când a fost făurit de el”, ne-a zis omul.
«Burduful se face din stomacul unui miel»
Miron Stroia ne-a spus că meşteşugul realizării instrumentului său de suflet nu vrea să mai reprezinte un secret pentru cineva. A fost de acord, astfel, să ne explice cum se face. “Mai întâi trebuie făcut burduful, neapărat din stomacul unui miel sau al unei oi, pentru că permite mai bine circulaţia aerului decât unul de capră. După ce animalul e tăiat, se scoate stomacul şi se pune sare pe el. Se lasă o zi sau două până sarea se absoarbe de tot. După aceea, în el se bagă o ţeavă cu margini curbate, şi se întinde cât mai bine pe aceasta, pentru a-i lua forma. Apoi se lasă la uscat. După ce se usucă, interiorul se umple cu fân uscat, pentru a rămâne umflat, şi pe exterior se unge cu ulei. După aceea se leagă caraba, prin care ies sunetele, darloniul, care dă notele, apoi rezonanta şi suflerul”, ne-a explicat Miron Stroia