Corneliu e un inginer auto din Deva pe care nevoia l-a învăţat ceva ce românii vor ţine minte de-acum încolo toată viaţa. Când era mai tinerel, conducea o Dacie cam veche, care se oprea când hunedoreanului i se părea drumul mai lin. Atunci i-a venit ideea să facă un filtru care să tragă în motor mai mult aer şi, astfel, accelerarea să fie mai uşoară. După mii şi mii de ore de muncă, i-a ieşit invenţia. Filtrul pe care l-a confecţionat are însă şi marea calitate de a scădea consumul de carburant cu 15%.
“Am început să mă duc la saloane de inventică, unde luam premii, apoi veneau din ce în ce mai multe cereri de pe piaţa privată”, a declarat Corneliu pentru Libertatea. Bărbatul şi-a făcut deja o fabrică, are patru angajaţi, iar de luna viitoare va vinde filtrele: “Un angajat face cam 20 de filtre pe oră, pentru orice fel de motorizare şi orice tip de combustibil – motorină, benzină sau GPL. O să intrăm pe piaţa pieselor auto ş i vom vinde şi online”. Un filtru va costa 350 de lei, iar elementul de filtrare, care costă 50 de lei, va trebui înlocuit după 25.000 de kilometri rulaţi.
Economiseşti un litru la 100 de kilometri
Filtrul “Air by Corneliu” este unul multifuncţional. “El accelerează viteza aerului care intră în motor, ceea ce îi sporeşte puterea cu 10%. Mai exact, nu trebuie să apeşi aşa tare pe acceleraţie, pentru că filtrul îţi menţine turaţiile mai jos. Se reduce astfel consumul de carburant”, a explicat inventatorul. La o maşină Logan, cu un consum mediu de 8 litri la 100 km, economia ar fi de aproximativ un litru de carburant la o sută de kilometri parcurşi.
foto: EVZ