Cu toate că nu cu mult timp în urmă liberalii anunțau că îl vor susține la primăria Sibiului pe candidatul desemant de fostul edil al municipiului de pe Cibin, președintele României Klaus Iohannis, aceștia s-au sucit și vor să aibă propriul lor om la conducerea orașului.
Peneliștii au căutat ce au căutat prin burg și i-au găsit în opinia lor omul potrivit a se bate umăr la umăr actualului edil interimar Astrid Fodor, preferata fostului șef al PNL Klaus Iohannis.
Cel care s-a încumetat să intre în ring cu primărița este un tânăr de 35 de ani, Răzvan Pop, care este șef pe la județ, el fiind directorul Direcției județene pentru culte, cultură și patrimoniu cultural național.
„Este un tânăr care nu a împlinit încă 35 de ani, este un tânăr care iubește Sibiul, este membru al PNL de aproape 20 de ani, este persoana care cred că poate aduce cel mai bun rezultat pentru PNL. Este vorba de domnul Răzvan Pop”, a anunțat copreședintele PNL Sibiu, Mircea Cazan.
Pop a lucrat și el ceva vreme prim primăria lui Iohannis, adică 2 luni, cât a fost consilier local.
„A fost o decizie pe care am luat-o foarte în serios și nu am luat-o în pripă, am gândit mult timp și în cele din urmă am acceptat, pentru că Sibiul nu se refuză. Mă știți cu toții și cunoașteți dragostea mea pentru Sibiu și că pentru mine acest oraș înseamnă mai mult decât orice pe lumea aceasta. Nu o să vedeți la mine o campanie rea, dură, violentă. Pe cei care mă atacă nu o să-i atac, pe cei care mă lovesc nu o să-i lovesc, pe mine mă interesează să vin cu proiecte, să vin cu principii și să priceapă sibianul că eu sunt reprezentantul unei noi generații de administratori locali”, a afirmat candidatul liberalilor Răzvan Pop.