Decizia Curții a fost o simplă formalitate în condițiile în care chiar procurorii DNA au anunțat că retrag contestația depusă după decizia primei instanței referitoare la mandate emise pe numele lui Schwartzenberg.
Hotărârea instanței a fost luată în dosarul privind banii pe care Radu Mazăre i-ar fi cerut mită de la omul de afaceri Morgenstern Avraham, prin intermediul lui Schwartzenberg.
În aprilie 2019, Tribunalul București a anulat mai multe probe făcute de SRI în dosarul lui Elan Schwartzenberg și a decis şi revocarea mandatului de arestare şi restituirea cazului la DNA.
FOTO: HEPTA / OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei