Primăria Capitalei nu a plătit facturile pe lunile
decembrie 2019 și ianuarie 2020, însemnând aproximativ 210,6 milioane de lei,
spune ELCEN, la care se adaugă și datoriile din urmă,

„Primăria Municipiului București trebuie să-și respecte
obligațiile de plată atât a subvenției, cât și a pierderilor generate de RADET.
În ipoteza contrară, în care subvenția pentru acoperirea diferenței dintre
prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice
livrate populației și prețul local al energiei termice facturate populației
Municipiului București nu este plătită conform Convenției de  plată a gazelor, sistemul de termoficare din
Municipiul București ar putea fi compromis iremediabil, putând genera intrarea
în incapacitate de plată a ELCEN și, totodată, pierderi majore înregistrate de
furnizorul de gaze, ROMGAZ, prin neîncasarea creanțelor”, a transmis ELCEN
luni, printr-un comunicat de presă.

Reprezentanții ELCEN precizează că vor lua toate măsurile
legale pentru recuperarea banilor, dar și pentru a produce și livra energie termică
fără ca bucureștenii să fie afectați.

ELCEN: „Termoenergetica are bani, dar Primăria Capitalei este
indiferentă”

Deși compania care a preluat activitățile RADET după falimentul Regiei are un capital social de aproape 218 milioane de lei, municipalitatea nu a luat nicio măsură pentru a aloca acești bani către sistemul de termoficare, măcar pentru plata în avans a facturilor din decembrie și ianuarie.

Bucureștiul este la un pas să rămână fără apă caldă și căldură din cauza iresponsabilității, a lipsei de transparență și a dezinteresului grav față de cetățeni manifestat de Municipalitate. 

ELCEN:

Astfel, spune ELCEN, Termoenergetica ar putea avea
aceeași soartă ca RADET.

 
 

Urmărește-ne pe Google News