Una dintre condițiile de intrare la festivalul Electric Castle le impunea participanților că pot aduce la festival doar medicamentele pentru care au rețetă de la medic, o cantitate necesară exclusiv pentru perioada festivalului. Aceeași regulă spunea și că un participant are voie să intre în festival cu maximum trei alte pastile / capsule de persoană. 

Anunțul EC care i-a făcut pe mai mulți activiști să sesizeze organizatorii că regula legată de medicamente poate aduce încălcarea drepturilor pacientului și stigmatizarea acestuia

Regula, spun organizatorii, a fost o măsură impusă de autorități, dar n-au oferit mai multe detalii despre asta. 

„Persoanele cu HIV sunt obligate să-și spună diagnosticul unor organizatori de festival”

Activiștii au atras atenția că o astfel de regulă discriminează și îi obligă pe pacienții cu boli cronice să își dezvăluie diagnosticul, fapt care încalcă drepturile pacienților în România. Avertismentul a fost făcut de Alina Dumitriu, activistă pentru drepturile persoanelor cu HIV, membră a organizațiilor neguvernamentale, Sens Pozitiv și European AIDS Treatment Group. 

„Electric Castle, cum facem cu pacienții mei care trăiesc cu HIV, au dat o grămadă de bani pe bilet și acum sunt condiționați să își dezvăluie diagnosticul atât de stigmatizat în România, unor organizatori de festival? Au dreptul la confidențialitatea diagnosticului, așa cum au și alți pacienți. Și vă rog să îmi răspundeți, pentru că sunt întrebată la rândul meu. Mulțumesc!”, a scris Alina Dumitriu pe pagina sa de Facebook. 

După anunțul activistei, mai multe persoane au scris că suferă de diferite afecțiuni care necesită tratament de lungă durată, iar o astfel de regulă le-ar împiedica să participe la festival, pe toată durata celor 5 zile.

EC a modificat regula

Deși inițial organizatorii EC au spus că nu pot face nimic pentru a schimba regula, în urma mai mult sesizări, aceștia au anunțat că au modificat condiția care privește cantitatea de medicamente și necesitatea unei rețete pentru tratament. 

„În urma sesizărilor venite din partea ONG-urilor, am solicitat autorităților să reconsidere condițiile impuse participanților, pentru a elimina orice disconfort. Răspunsul primit a fost pozitiv, astfel că, în prezent, participanții pot intra în aria festivalului cu medicamentele de care consideră că au nevoie, cu recomandarea de a limita la strictul necesar cantitatea acestora”, au transmis organizatorii EC pentru Libertatea. 

Regula modificată de organizatorii festivalului

„Poți aduce medicamentele recomandate de medicul tău în ambalajul original. Te sfătuim să nu aduci mai multe decât ai nevoie pentru durata festivalului. Nu este necesară nicio dovadă de prescripție medicală”, au lămurit organizatorii printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a festivalului. 

Festivalul Electric Castle are loc la Bonțida, lângă Cluj, și începe astăzi, 13 iulie. Festivalul se încheie duminică, 17 iulie.

Urmărește-ne pe Google News