Libertatea a intrat în posesia unei circulare transmise săptămâna trecută de conducerea DEER prin care se anunță că titulatura de „director” se transformă în cea de „manager”.

Schimbarea vine la scurt timp după ce analistul economic Petrișor Peiu a publicat în SpotMedia.ro organigrama noii entități fuzionate, iar aceasta cuprinde 122 de posturi de director și 179 de funcții de șef serviciu.

Potrivit documentului DEER, „acolo unde există un singur Departament la nivel de companie, departamentele sunt conduse de «Manager Departament», iar la nivelul celor trei zone, unde sunt organizate Departamente Zonale acestea sunt conduse de «Manager Departament Zonal»”.

Circulara este semnată de directorul general al filialei, Emil Merdan, și de Diana Moldovan, directoarea diviziei de suport afaceri.

Practic, de la eșalonul al doilea denumirea de director nu va mai fi utilizată. Vor rămâne însă intacte drepturile bănești.

Compania este listată pe bursele din Londra și București

Compania Distribuție Energie Electrică România – entitatea care înglobează de la 1 ianuarie 2021 Electrica Transilvania Nord, Electrica Transilvania Sud și Electrica Muntenia Nord – deservește peste 3,8 milioane de utilizatori.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Ministerul Energiei este acționarul principal al Electrica, cu 48,7% din titluri. Societatea este listată pe bursele din Londra și București.

Pe lângă filiala de distribuție, Electrica mai deține una de furnizare a energiei și una de servicii energetice. Grupul are aproximativ 8.300 de angajați în total, din care circa 6.500 pe segmentul de distribuție.

Schimbări „de ochii presei”

„Prin fuziunea distribuțiilor, intrată efectiv în vigoare de la 1 ianuarie se urmărea subțierea organigramei și eficientizarea activității. Din păcate, în urma fuziunii apar alte posturi de conducere în plus față de cele existente și se creează un haos de nedescris. Majoritatea oamenilor din societate nu mai știu nici cine semnează documentele oficiale, deoarece fuziunea s-a făcut pe repede-înainte în două luni de pregătire, cu oameni politici în mare parte”, acuză o sursă din interior.

Aceasta mai spune că redenumirea funcției de director cu cea de manager este făcută doar „de ochii presei”.

Doar 20% din șefime va rămâne

Acuzată că are prea mulți directori pe statele de plată, Electrica a găsit soluția: i-a transformat pe toți în manageri
Corina Popescu, director general Electrica | Sursa foto: Hepta
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Corina Popescu, directorul general al Electrica, susține că nu se creează posturi noi de conducere, iar la finalul procesului de reorganizare doar puțin peste 20% din directori se vor mai regăsi în funcții.

„Proiectul de fuziune este doar la început. Ce era în cele trei companii… toată lumea era director. Dacă aveai cinci oameni în subordine erai director. Până la sfârșitul anului toată acea organigramă stufoasă va fi foarte subțire, vor mai rămâne 20 și ceva la sută. Proiectul de fuziune nu s-a încheiat. Ca să schimbi structura organizatorică trebuie niște pași legali făcuți. Toate cele trei companii aveau o suprastructură”, a declarat Corina Popescu, pentru Libertatea.

„Am lucrat în multinaționale și trebuie făcută o distincție între top management și șef de departament, în funcție de responsabilitățile avute, dacă reprezintă societatea în fața clienților sau a partenerilor. Am simțit nevoia să fie un prim pas înspre o restructurare adevărată a societății”, a completat aceasta.

La final, nu vor mai exista trei departamente de resurse umane sau trei departamente economice, ci doar câte unul.

Șefa Electrica mai dă și alte exemple de posturi care se vor desființa.

„Pe lângă acești directori cu contract de muncă, la fiecare companie erau șase directori cu mandat. Aceștia nu pot fi concediați pentru că ar trebui să le dau câte 100.000 de euro despăgubiri. Dar când expiră contractul de mandat, se desființează poziția. La final, din 18, vor mai rămâne 3-4”, precizează aceasta.

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Conform unor surse din sectorul energetic, fuziunea nu ar fi putut avea loc dacă directorilor aduși de partide nu li se garantau funcțiile bine plătite. În caz contrar, aceștia ar fi putut încerca să blocheze proiectul la nivel politic și să îl conteste în instanțe.

Corina Popescu spune că fuziunea va aduce în termen scurt economii substanțiale.

„Spre exemplu, eu trebuia să cumpăr trei sisteme SAP HANA (baze de date – n.r.), pentru trei companii diferite. Dădeam peste 10 milioane de euro pe unul, aruncam cu 45 de milioane de euro pe an. După fuziune vom cumpăra unul singur. Nu inventez eu roata. E un proces foarte greoi. Ce facem noi acum au făcut Enel, E.ON și CEZ acum 10-15 ani”, a explicat Corina Popescu.

Ținta este ca, după restructurare, Electrica să fie o companie mai puternică și să se extindă în regiune. „Dar ca să poți să te dezvolți regional, trebuie să fii puternic la tine acasă”, a conchis Corina Popescu, șefa Electrica.

Peiu: „Fuziunea se putea face cu un număr mai mic de șefi”

Analistul Petrișor Peiu o contrazice pe Corina Popescu, directorul general Electrica. Acesta spune că proiectul de fuziune se putea face din start cu un număr mai mic de structuri și de directori.

Acuzată că are prea mulți directori pe statele de plată, Electrica a găsit soluția: i-a transformat pe toți în manageri
Petrișor Peiu. Foto: Dumitru Angelescu

„În mod cert se putea face fuziunea cu un număr mai mic de șefi, nu 122 de directori și 179 de șefi serviciu. Aia este problema cea mare: structura stufoasă. Când ai 500 de căsuțe acolo este o problemă. Dacă o comparăm cu alte companii, se putea face restructurare. La alte companii au 80 de căsuțe, nu 500”, a declarat Petrișor Peiu pentru Libertatea.

Numărul de structuri e prea mare, în celelalte companii sunt de cinci ori mai puțini directori. Nu i-a putut da afară pentru că fiecare partid sau ministru are pe cineva. Fiecare are politrucii săi.

Petrișor Peiu:

Studiul spunea că se fac economii prin organigramă

Potrivit studiului care a stat la fundamentarea unificării celor trei distribuții, fuziunea ar fi adus economii anuale de 24-35 de milioane de lei, din care 16-23 de milioane doar din „optimizarea structurii organizatorice, a pozițiilor de top și middle management‟ și din integrarea funcțiilor suport.

Numai că societatea menține la acest moment o structură mare, iar unele dintre divizii sunt în continuare câte trei, una pe fiecare zonă de acțiune. 

De exemplu, organigrama cuprinde în continuare trei departamente juridice, trei departamente financiare, trei servicii de monitorizare rețea, trei departamente de monitorizare a investițiilor.

Corina Popescu spune că acele economii vor veni în timp. 

„Economiile se fac în timp. Nu era nicio logică să fie 18 directori cu mandat. Cu timpul o să fie mai puțini. Directorii cu carte de muncă o să dea concursuri pentru posturi, cu consultanți externi, ca să nu fim acuzați, respectând prevederile legale‟

Investițiile care apar în acte, dar lipsesc fizic

Libertatea a întrebat-o pe șefa Electrica și în privința procesului pe care l-a declanșat împotriva unui număr 23 de directori și administratori pentru a recupera prejudicii de 235 de milioane de lei și dobânzi de 47 de milioane.

„Nu au plătit prejudiciul, pentru că procesul nu e finalizat”, a spus aceasta, care a precizat că unele dintre persoanele în cauză sunt în continuare în societate.

Prejudiciul a fost găsit de Curtea de Conturi, care a constatat, între altele, că Electrica a achiziționat un sistem necesar activității de măsurare și dispecer de consum la nivel, dar care nu se găsea fizic în patrimoniu.

Cine este Corina Popescu

Corina Popescu, 53 de ani, are 25 de ani de experiență în domeniul energetic. Aceasta a avut în trecut funcții de conducere la E.ON și OMV, iar în ultimii ani a condus Transelectrica și apoi Electrica, ambele companii de stat.

În anul 2016 a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, în cabinetul tehnocrat condus de Dacian Coloș.

Cum e la alții

Și alte companii de energie și-au fuzionat filialele de distribuție. În România, grupul german E.ON a fuzionat filiala de distribuție a energiei din Moldova cu filiala care se ocupa de distribuția gazelor în jumătatea de nord a țării încă din anul 2015. Din 2016, noua companie se numește Delgaz Grid.

Grupul italian Enel deține, ca și Electrica, trei filiale de distribuție în România (Banat, Dobrogea și Muntenia Sud, care include Bucureștiul). Enel nu și-a fuzionat din punct de vedere juridic distribuțiile, dar acestea sunt conduse de aceeași persoană. În organigrama companiei putem număra puțin peste zece directori.

Informare Electrica by Daniel Ionascu on Scribd


   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI