EBA va reveni în politică anul viitor, fostul
europarlamentar anunțând că se va implica în campania electorală a PMP pentru
alegerile locale și parlamentare.
Elena Băsescu a anunțat acest lucru la petrecerea de
Crăciun a organizației din Sectorul, de unde a postat mai multe fotografii.
”Am încheiat anul politic în cel mai frumos mod –
alături de colegii din organizaţia Partidului Mişcarea Populară Sector 1. Se
confirmă încă o dată că #PMP are nu doar un electorat consolidat, ci şi o bază
de membri cum sigur nu există prin alte părţi”, a scris EBA.
Cred că un #PMPde10 în anul electoral 2020 este o
ţintă realistă. Mă voi implica activ în acţiunile colegilor de la Sectorul 1 în
perspectiva anului viitor care vine cu două rânduri de alegeri: locale şi
parlamentare.
Europarlamentar între 2009 și 2014
EBA a ținut să-l felicite și pe colegul său, Sebastian Moise, pentru rezultatele din alegerile prezidențiale.
”Felicitări încă o dată deputatului Sebastian Moise,
noul preşedinte al PMP Bucureşti, pentru cel mai bun rezultat la alegerile
prezidenţiale cu organizaţia Sectorului 1”, a mai scris Elena Băsescu.
În vârstă de 39 de ani, EBA a fost europarlamentar
între 2009 și 2014, funcție pentru care a candidat ca independent.