Despre salariul Elenei Băsescu s-a vorbit mult, încă de când era angajată la Luxten. Presa a luat-o apoi la bani mărunți când a devenit europarlamentar, iar, mai nou, se pare că fiica fostului președinte Traian Băsescu a revenit la un job mai slab remunerat.
A fost consilieră la Luxten, acolo unde a propulsat-o, după cum ea mărturisea, tatăl său. A ajuns europarlamentar, iar apoi soție. După ce a născut o fată și un băiat, EBA. Și de data asta, tot un job bun, însă cu un salariu mic pentru cum era obișnuită. Potrivit stiripesurse.ro, fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu lucrează acum la Camera de Comerț și Industrie. EBA e angajată la departamentul de Relații Internaționale și câștigă 3.000 de lei net, anunță sursa menționată, care citează Antena 3. Elena Băsescu s-ar fi angajat de la 15 ianuarie, dar merge la serviciu cu bolidul de 100.000 de euro.
În trecut, EBA a avut o leafă colosală în calitate de europarlamentar. Europarlamentarii beneficiază de un salariu de peste 6.000 de euro, la care se adaugă mai multe indemnizaţii (pentru cheltuieli generale, indemnizaţii de şedere, indemnizaţii anuale de călătorie). În plus, eurparlamentarii mai beneficiază şi de rambursarea cheltuielilor de deplasare, precum şi de circa 20.000 de euro lunar pentru angajarea asistenţilor.
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Mulți români cred că președintele se ocupă de Economie și Sănătate
Salariul brut al unui europarlamentar este de aproximativ 7.900 de euro, achitat din bugetul PE. După reţinerea impozitului comunicat şi a contribuţiei pentru asigurarea de accident, salariul net ajunge la circa 6.200 de euro.