„Numai dacă aţi şti!… în zilele acestea se stinge o întreagă generaţie de bunici! Ei mai întâi! Singuri în pustiul reanimărilor COVID, luptând pentru fiecare gură de aer, cu sau fără oxigen! Agonia în insuficienţă respiratorie e cumplită! Într-o ţară care nu are legislaţie «end of life care»! Pentru că nu avem politicieni capabili să îşi asume moartea în demnitate a seniorilor noştri! Moartea e subiect tabu în România, deşi ne pândeşte zilnic pe undeva!”, a scris dr. Elena Copaciu, într-o postare pe Facebook, miercuri seară.

În același mesaj, doctorul Elena Copaciu spune că pacienții încep să devină agresivi „dacă îi întrebi dacă sunt sau nu vaccinați, dar ne facem doar datoria unei anamneze medicale complete”.

„La ATI nici nu mai contează dacă sunt sau nu vaccinaţi! «Regula» e: prezentare tardivă, fibroză pulmonară deja constituită, ivermectină până la toxicitate hepatică, tocilizumab de multe ori prea târziu dat (dacă o fi bun de ceva), aparţinători care aleargă disperaţi după favipiravir (prea puţine evidenţe şi prea mare risc teratogen), remdesivir (evidenţe discutabile) sau, iar, tocilizumab (multe reacții adverse şi beneficii incerte) etc.”, a mai spus medicul.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Referitor la anticorpii monoclonali, Copaciu spune ei funcționează tot pe bază de ARN mesager, tehnologie folosită la vaccinurile Pfizer și Moderna. Specialistul mai afirmă că oamenii ar trebui să înţeleagă că „tratamentul cel mai sigur este prevenţia”, adică vaccinul.

„Şi tot nu înțelegem că cel mai sigur tratament este prevenția? Adică, vaccinul? Speraţi în anticorpii monoclonali – nu sunt panaceu universal şi sunt tot mecanism ARN! Nevaccinaţilor privilegiaţi trataţi precum Donald Trump, nu vă temeţi de acest mecanism ARN, ci doar de cel inclus în vaccinuri?”, a adăugat medicul.

Autoritățile au anunțat ieri 512 decese în ultimele 24 de ore, dintre care 4 anterioare. Astfel, numărul total al deceselor COVID în România a ajuns la 46.015.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
FANATIK.RO
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI