1 comentariuDacă nu erau prin zonă și trepiedele televiziunilor, și larma reporterilor, unii veniți și de peste graniță, ai fi zis că ai nimerit într-un banc cu corporatiști fără viață personală, care trag din greu și în sărbătorile legale.
Poza de grup, fără entuziasm
Ora exit-poll-urilor i-a adunat, din nou, pe liderii partidului în poza de grup, dar privirile erau, mai toate, în jos, spre mesajele din telefoane, care nu prevesteau nimic înviorător. În ie și fustă-stilou, neagră, cu pantofi negri, Elena Lasconi s-a așezat la pupitru ca un boxer în colțul lui. Și-a rostit discursul apăsat, rar, și vorbele se rostogoleau cu ecou din pupitrele editorilor video.
Președintele USR n-a avut nevoie de foaie sau prompter. Dintre toți liderii politici care au vorbit, în seara parlamentarelor, la TV, ea a fost singura care a pronunțat cuvântul „frică”. Iar ceea ce a spus a vizat, în primul rând, cursa pentru prezidențiale, nu estimările de la urne.
USR se instalase într-o zonă fără așteptări, înainte de schimbarea de conducere, de după locale. O zonă a eternei opoziții de dragul opoziției, față de niște adversari pe care-i învățase pe dinafară. Turul doi al prezidențialelor reprezintă, mai degrabă, bătălia solitară a Elenei Lasconi, fostă vedetă TV, comunicator profesionist, care trage după ea un partid cu tot cu tracul acestuia față de publicul larg.
Bătălie pentru ie
Lasconi a vorbit, așadar, despre frică, despre ruși și despre relele pe care ni le-au produs. Imaginea dușmanului evocat a rămas, totuși, difuză și nenumită. A vorbit despre democrație, dialog și transparență. O declarație de luptă, de la un capăt la altul, adresată contracandidatului din cursa pentru Cotroceni.
Însuși faptul că liderul USR a purtat ie, revendicând acest articol vestimentar luat ostatic în garderoba suveraniștilor, înseamnă o îndrăzneală. La fel, insistența de a pomeni despre Dumnezeu, când rivalul are în cartea de vizită nepotismul de drept divin.
Mai puțin antrenate în a transmite informația către telespectatori, chipurile din jurul Elenei Lasconi nu exprimau, firește, aceeași atitudine bătăioasă. „Brave Heart”, cu Mel Gibson și clasa a X-a B, în săptămâna „Școala Altfel”. După câteva întrebări, care roiau în jurul chestiunii eventualelor alianțe pentru guvernare, Elena Lasconi s-a retras în birou.
Elena pleacă la război
Dar gheața fusese spartă. Tonul fusese dat. După o campanie în care a cerut să fie tratată, în ciuda evidențelor, ca un bărbat de stat, Lasconi și-a asumat identitatea de femeie. S-a adresat jurnaliștilor și electoratului ca o femeie. A spus: „Mi-e frică”. E emoția pe care femeile o cunosc și, prin urmare, o gestionează cel mai bine, de milenii. Un simț al pericolului atât de perfecționat, de-a lungul istoriei, încât nu numai că a devenit a doua natură a unei jumătăți din specia noastră, dar am ajuns să-l camuflăm atât de bine și să-l negăm, încât am și uitat că-l avem.
Ăsta e începutul firescului. Să vorbești despre ceea ce simți, cu riscul de a părea slab, sensibil, nesigur, vulnerabil, rănit, chiar uman de-a dreptul. Candidata USR n-a dat de înțeles, ca până mai ieri, că „sunt deșteaptă și mă pricep la toate”, abordare care le-a ridicat la fileu opozanților, de-a lungul campaniei, replicile clasice: „ești proastă și incompetentă”.
Deși suntem în 2024, slavă Domnului, și am descoperit că inteligența este de mai multe feluri. Și competența, de asemenea, nu se rezumă la fotbal, agricultură și jargon diplomatic. Iar competențele care i se cer unui lider sunt, în primul rând, acelea de comunicare. Lasconi a vorbit despre frică după zece ani în care bărbații politici au discutat doar despre „atenție și îngrijorare”.
Un jurnalist bulgar întâlnește româna lui Fritz
Colegii ei de partid au aplaudat sfios și s-au împrăștiat, pe bisericuțe, să urmărească evoluția numărătorii. Însoțită de Dominic Fritz, de Dan Barna și Cătălin Drulă, Lasconi a intrat în sala unde își instalaseră cazarmamentul jurnaliștii. „Suntem într-un scenariu îngrozitor”, a spus ea. „Eu nu-mi vând sufletul și nici ideile”. Reporterii au iscodit-o despre un posibil pact cu PSD, într-un guvern de uniune națională. Candidata USR a povestit cât de greu îi este ca primar „într-un județ roșu”, „nu mă sprijină, mereu îmi trimit controale, să mă prindă cu ceva”.
Un jurnalist bulgar a intervenit amintind că asemenea alianțe, cel puțin la Sofia, „au crescut partidul-stat și au defavorizat partidul de opoziție”. Fritz a continuat, într-o română cu poticneli (și când te gândești că unii lideri iau meditații la engleză!), „nici n-ar trebui să fie așa o mare întrebare, bineînțeles că PSD trebuie să susțină singura variantă proeuropeană rămasă în joc. Altfel, cumva, își bat joc de propria lor poziție pe care-au creat-o în rândul social-democraților europeni, în ultimii ani”.
„Toată presiunea e pe mine”
Părerile s-au acoperit apoi, unele pe altele, și scenariile s-au multiplicat, în aerul prea cald din interior. Elena Lasconi a mărturisit că „se simte foarte obosită, e toată presiunea tot timpul pe mine”. „Plec acasă, să mă odihnesc un pic, dar colegii mei rămân, luați-i și tocați-i la cadru”, a spus liderul USR. Discuția s-a fărâmițat, iar capetele vorbitoare ale partidului s-au poziționat lângă microfoane, așeptând semnalul de „live”.
La capătul nopții presărate de intervenții în direct și de calcule la cafea neagră, USR s-a regăsit cu câteva procente mai sus decât după alegerile din iunie. Mai important decât acest salt e că Lasconi și-a găsit vocea de prezidențiabil, care e, cine-ar fi crezut?, o voce de femeie, ascuțită pe alocuri, din teama că nu va fi auzită, și tăiată de toate emoțiile din lume.
Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.