„În momentul ăsta eu cred că românii au ce vota. Nu vreau să mă laud. Nu îmi place să mă laud, dar chiar sunt de bună credinţă, sunt muncitoare, mă înconjor de oameni buni, sunt loială, nu sunt o trădătoare şi iubesc ţara asta pentru că cel mai simplu lucru este să îţi iei un bilet şi să pleci în altă parte”, a spus Elena Lasconi la Antena 3.

Într-o scrisoare deschisă, publicată pe Facebook, Ramona Strugariu, copreședinta REPER, a precizat că este „unul dintre milioanele de oameni care au plecat în diaspora”, și a explicat de ce a făcut acest pas. 

„Dragă Elena, îți scriu cu prietenie și amărăciune, în egală măsură. Îți scriu pentru că ți-am citit afirmațiile legate de diaspora, iar eu sunt unul dintre milioanele de oameni care au plecat în diaspora. Biletele acelea de avion, cumpărate cu singurul gând de a-mi salva copilul, au fost cea mai grea decizie din viața mea. Nu m-am simțit trădătoare atunci când am plecat, ci m-am simțit responsabilă pentru viața lui”, a notat Ramona Strugariu.

„Ani la rând am resimțit izolarea și dorul de casă ca pe cea mai insuportabilă și nemeritată poliță de plătit pentru această plecare. Nu m-am întors, ani la rând, de frică. Frica viscerală că cel pentru care am fost 100% pregătită să fac și să dau orice, ca să supraviețuiască el, va ajunge mai devreme sau mai târziu într-un spital  din România, locul acela unde mi s-a spus că nu are nicio șansă și că, dacă vreau să îl salvez pe el, atunci trebuie să plec”, a precizat Ramona Strugariu.

Copreședinta REPER a continuat, notând că „milioane de oameni au plecat așa, în treizeci de ani”, ca să asigure „dreptul la supraviețuire sau la un trai cât de cât decent pentru cei pe care i-au lăsat acasă”.

„Nu e cel mai ușor, e cel mai greu să pleci. Nu sunt trădători. Au fost trădați în toate speranțele și așteptările lor. Nu au cerut nimic nimănui, nu i-a întrebat nimeni vreodată cât le e de rău sau de bine. Tu le vorbești despre trădare, despre ușurința plecării, apoi îi inviți la vot și ai așteptarea să ne mai salveze o dată?”, a conchis Ramona Strugariu.

Elena Lasconi a revenit ulterior, afirmând, într-o postare pe Facebook, că diaspora reprezintă „cea mai importantă comoară a României”.

„Am accentuat faptul că nu-mi trădez țara, cu trimitere la vechii politicieni care au pus interesele de partid și de grup deasupra intereselor românilor. În același interviu, am spus foarte clar că diaspora este formată din oameni care își iubesc țara și că românii care trăiesc în afara granițelor sunt cel mai mare investitor în economia României”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.

„Diaspora reprezintă cea mai importantă comoară a României, este vorba despre români cu expertiză, cu etica muncii și pe care dorul de țară și de cei dragi i-a făcut să iubească și mai mult România”, a adăugat Elena Lasconi pe Facebook.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News