„Sunt nuanţe şi chestiuni pe care nu le poţi spune, tocmai pentru că sunt secret de stat. Dar nu poate să fie secret de stat cum cheltuieşte banii Administraţia Prezidenţială, de exemplu, în călătoriile pe care le face preşedintele. Nu poate să fie secret de stat contribuţia noastră în Ucraina”, a spus Lasconi la emisiunea Insider politic, de la Prima TV, potrivit news.ro.

„Şi dacă statul ar fi corect, tot ar exista suspiciuni că e ceva în neregulă. Fii transparent, totul la vedere”, a adăugat ea.

Rusia a atacat Ucraina în februarie 2022, dar abia în octombrie 2023 președintele Klaus Iohannis și Zelenski au recunoscut pentru prima dată că România sprijină militar Ucraina. Totuși, deocamdată nu a fost făcut public în ce a constat sprijinul militar.

Elena Lasconi a mai spus că nu a fost sunată de preşedintele Klaus Iohannis după ce s-a calificat în finala prezidenţială alături de Călin Georgescu. „Doamne! El nu vorbeşte, cred că nici nu există”, a completat Lasconi.

Călin Georgescu a câștigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale

Primul tur al alegerilor prezidențiale din România s-a terminat cu victoria neașteptată a lui Călin Georgescu. Inițial, Marcel Ciolacu era pe primul loc în sondaje, iar duminică seară, 24 noiembrie, exit-poll-urile l-au confirmat câștigător.

Peste noapte însă, după numărarea oficială a voturilor, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Luni dimineață, 25 noiembrie, Marcel Ciolacu a căzut pe locul al treilea, după Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Călin Georgescu, candidat independent, a strâns 2.120.401 voturi, adică 22,94% din totalul voturilor valabil exprimate, Elena Lasconi, candidata USR, a obținut 1.772.500 de voturi, adică 19,18% din totalul voturilor valabil exprimate. Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a obținut 1.769.760 de voturi, adică 19,15% din totalul voturilor valabil exprimate.

Turul doi al alegerilor prezidențiale este programat duminică, 8 decembrie. În acest moment, în lupta pentru Palatul Cotroceni se află Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Voturile din turul I al prezidențialelor se renumără

Curtea Constituțională a luat joi, 28 noiembrie, o decizie fără precedent: a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. După câteva ore, BEC a transmis că termenul de renumărare a fost fixat pentru ziua de duminică, 1 decembrie, adică în ziua alegerilor parlamentare.

Vineri, 29 decembrie, CCR a stabilit că decizia privind anularea primului tur al prezidențialelor se va da pe 2 decembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News