„Garantez tuturor forţelor democratice că vom lăsa orgoliile la garderobă şi vom face propuneri concrete pentru a ne uni în faţa acestui pericol”, a spus Lasconi.

„Ne aflăm în faţa unui pericol pe care puţini dintre noi l-au considerat posibil. Azi, ne-am trezit brusc într-o confruntare istorică între trecut şi viitor, între păstrarea democraţiei tinere a României şi putinism, între iubirea de ţară şi cei care vor să întoarcă România în sfera de influenţă rusească. Să ne fie foarte clar, Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Vladimir Putin”, a spus șefa USR.

Elena Lasconi a continuat, spunând despre contracandidatul său; „Este pe faţă împotriva NATO şi a Uniunii Europene. Are un discurs naţional, ceauşist. Este pentru izolarea României, pe care el o numeşte neutralitate. Vrea să scoată România din circuitele economice şi financiare europene şi internaţionale şi cu asta vrea să distrugă tot(…). Iar fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Lasconi în discursul susţinut alături de colegii din USR. 

„Știm ce e munca, nu trăim din pensii speciale”

Șefa USR le-a mulțumit susținătorilor săi și a promis că va da totul și va fi fi președintele tuturor românilor”.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Acest rezultat este al vostru, pentru toții românii cărora li s-a spus că nu se poate, acest rezultat este al vostru. Pentru toți cei care cred într-o Române demnă, puternică și europeană, acest rezultat este al vostru. Vă mulțumesc pentru mobilizare și încredere(…)”, a spus Elena Lasconi.

Un moment emoționant a fost atunci când Lasconi a amintit că mama sa a sunat-o. „Am vorbit cu mama, m-a felicitat. Toată viața ei a lucrat la restaurante în Hațeg, a spălat pahare cu apă rece. Știm ce e munca, nu trăim din pensii speciale(…)” a povestit Lasconi.

Elena Lasconi a intrat în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024 de pe locul secund, după ce l-a întrecut pe premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu.

După ce s-a încheiat numărarea voturilor la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu are 22,94%, a obținut 2.120.404 voturi, Elena Lasconi-19,18%, cu 1.772.503 voturi, cu 2.742 de voturi înaintea lui Marcel Ciolacu- 19,15%.

Șeful PSD a fost votat de 1.769.761 de români.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI