Întrebată la Digi24, dacă Diana Şoşoacă şi ce-a făcut în Parlamentul European ne face bine sau ne face rău, Lasconi a declarat: „Ea acolo reprezintă o ţară, nu-i reprezintă doar pe cei care au votat-o”.

După scandalul din 18 iulie, preşedinta USR crede că Şoşoacă va avea foarte puţin timp de adresare de la tribunal Parlamentului European.

„Intervenţiile domniei sale o să fie din ce în ce mai puţine”, a spus Lasconi.

Lasconi crede că trebuie analizat de ce s-a ajuns ca Diana Şoşoacă să fie votată încât să ajungă în PE.

„Mesajul domniei sale este fascist şi pro-Putin, nu asta este calea. Noi suntem pro-Occident, pro-NATO, pro-Uniunea Europeană şi vedem cât de important este că suntem aşa. Dar ar trebui să-i ascultăm pe românii care au votat-o şi să vedem unde s-a greşit şi de ce s-a întâmplat asta, pentru că nu a fost un accident. Deci noi trebuie să ascultăm întotdeauna românii”, a mai declarat Lasconi.

Aceasta a precizat că nu va da niciodată cu pietre într-o femeie, dar are dreptul să nu o voteze.

Scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European

Diana Şoşoacă a fost evacuată joi, 18 iulie, din sala de plen a Parlamentului European, în timpul dezbaterii care a precedat supunerea la vot a candidaturii Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene.

„De câți colegi e nevoie pentru a fi escortată din sală? Cred că ați vorbit destul”, a declarat Roberta Metsola, președinta Parlamentului European.

„Am dreptul să vorbesc. Am fost votată de români”, a declarat Șoșoacă în timp ce a fost invitată să iasă din sala de plen. Înainte să iasă, aceasta și-a pus la gură o botniță și a ridicat o icoană strigând în engleză: „Credem în Dumnezeu”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește-ne pe Google News