„Mă bucur că am aflat cu cine intru în turul 2 și cred că mulți se și miră că Marcel Ciolacu și-a făcut curaj să candideze. Mi se pare incredibil că după un mandat dezastruos de prim-ministru îți dorești să fii președinte de țară. Datele economice, din punctul meu de vedere, dar și al specialiștilor sunt îngrijorătoare. Știți foarte bine că avem un deficit foarte mare, cea mai mare inflație, oamenii simt slaba guvernare, simt că o duc din ce în ce mai prost și că pot cumpăra din ce în ce mai puține lucruri când merg la piață sau la magazin”, a transmis Elena Lasconi marți, 20 august, pe Facebook.
Ea i-a pus și trei întrebări lui Ciolacu, susținând că acestea „conturează imaginea celui care vrea să fie președintele României”: „1. Ce căuta la vânătoare cu un terorist – Omar Hayssam – și dacă este prieten și cu alți teroriști? 2. La ce vârstă a luat bacalaureatul și ce studii a făcut? 3. În ce condiții și-a luat carnetul de revoluționar, pentru că știe toată lumea că nu a avut nicio contribuție la Revoluția din 1989, doar că a obținut niște spații comerciale gratis în piața din Buzău”.
În final, Lasconi l-a provocat pe Ciolacu la o dezbatere televizată, cu public, pe model american.
Marcel Ciolacu şi-a anunţat oficial candidatura la alegerile prezidenţiale, după ce, cu câteva ore mai devreme, făcuse anunțul printr-un mesaj audio adresat colegilor din partid.
Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au decis pe 4 iulie calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.