„Mulţumesc tuturor celor implicaţi în respectarea legii şi a Constituţiei şi, mai ales, pentru că au ascultat vocile românilor. Vreau să vă mulţumesc că nu v-aţi jucat ruleta rusească cu democraţia din România şi cu acest drept sfânt de a vota liber”, a spus Lasconi într-o conferință de presă, după ce CCR a validat-o pentru turul 2 al prezidențialelor.

Preşedinta USR a propus apoi un guvern de uniune naţională pro-europeană, din care să facă parte PSD, PNL, UDMR şi USR, pentru că „aici este vorba despre interesul României”.

„Pentru mine este importantă România şi sunt importanţi românii. În momentul acesta nu mai vorbim despre partide, nu mai vorbim despre politicieni şi nu mai vorbim despre candidaţi. În momentul acesta e vorba doar de România. Fără orgolii, respectăm partenerii noştri. Şi pentru că îi respect, voi vorbi cu fiecare dintre ei, pentru că ei reprezintă vocea românilor. Cred că ar fi bine să avem un guvern de uniune naţională pro-europeană”, a precizat Lasconi.

Ea a precizat că este posibil ca Ilie Bolojan să nu fie premierul acestei coaliţii, dar ar putea fi un tehnocrat sau cineva de la PSD.

„Cred că domnul Bolojan înţelege care sunt procentele şi eu sunt sigură că are maturitatea să înţeleagă că poate ar putea să fie un premier din altă parte. Am putea să luăm în calcul şi un premier tehnocrat, de ce nu? Se poate şi asta (n.red. – să fie un premier de la PSD). Eu voi asculta vocea românilor”, a punctat Lasconi. Ea lăsase de înțeles acest lucru încă din 26 noiembrie.

Sfârșitul erei gazului rusesc ieftin în UE. Consecințe și alternative pentru state membre
Recomandări
Sfârșitul erei gazului rusesc ieftin în UE. Consecințe și alternative pentru state membre

Declarația șefei USR este surprinzătoare, după ce în luna august spunea că Ilie Bolojan va fi propunerea de premier. Acum, Ilie Bolojan a fost ales președinte interimar al PNL după ce Nicolae Ciucă și-a dat demisia în urma rezultatului dezastruos din primul tur al alegerilor prezidențiale.

Curtea Constituțională a validat luni seară, 2 decembrie, rezultatul alegerilor pentru Președinție, turul 1, fără să explice însă ce s-a întâmplat după renumărarea voturilor, cerută chiar de CCR. Al doilea tur de scrutin va avea loc pe 8 decembrie, între Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Călin Georgescu a câștigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale. CCR a validat locul 2, deși renumărarea parțială spunea altceva

Primul tur al alegerilor prezidențiale din România s-a terminat cu victoria neașteptată a lui Călin Georgescu. Inițial, Marcel Ciolacu era pe primul loc în sondaje, iar duminică seară, 24 noiembrie, exit-poll-urile l-au confirmat câștigător.

Peste noapte însă, după numărarea oficială a voturilor, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Luni dimineață, 25 noiembrie, Marcel Ciolacu a căzut pe locul al treilea, după Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Curtea Constituţională a validat primul tur al alegerilor prezidenţiale, deși CCR ceruse BEC renumărarea voturilor, care a arătat, fără voturile din Diaspora, că Marcel Ciolacu (PSD) a ieșit de fapt pe locul 2, iar Elena Lasconi (USR), pe locul 3.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (11)

daniel098   •   04.12.2024, 15:24

Votati Georgescu ca o sa fie "bine". Urmeaza sa ne si cafteasca cum a dat ordin Iliescu sa ii cafteasca pe "golanii" de la Universitate care l-au mirosit ca a facut parte din sistem. Votati Rusia... ca deja are tendinte de dictator. Avem deja dreptul la o intrebare si se apreciaza daca NU se comenteaza. NO Schengen ca ne bucura acest lucru, NO Nato ca vorba aia e o rusine scutul, si NO UE pt ca de la Bruxelles vine doar amaraciune. Sau poate eu nu am apucat sa beau suc cu nanochip-uri, si am luat apa la pet si nu mi s-a mai transmis informatia. Intreb si eu... daca o vars la lighean... pot sa recuperez informatia? Oricum dupa Rusia pot sa vina si extraterestrii, avem un presedinte care a mai negociat cu ei. Dorm linistit... Georgescu vegheaza. Si putem sa uitam de Cernavoda. Ce atata tehnlogie din Vest... facem noi niste piramide si o sa exportam electricitate. Si daca vrem sa ne mai si distram in tara asta... ii invitam la un talk show pe Daea si Georgescu

MarianDragne76   •   03.12.2024, 05:22

Dar cine o voteaza?unde dai si unde crapa PSD! bai fratilor astia nu st pro europeni astia st urmasi PCR a lui ILIESCU!sub masca democratiei fura de 34 de ani continuu iar hastaga asta analfabeta vrea ciolanu !O tot dati ca ne scoate suveranisti din NATO si UE?!pai trbuie referendum clar si aia care voteaza suveanismul vor sa iasa din UEcand ei muncesc acolo?numai minciuni ne-am saturat de hotii si penali gata ajunge!!

Elenuca   •   03.12.2024, 05:17

La scoala cand se comenteaza literar O scrisoare pierduta a lui Caragiale ,copiii se amuza de contradictia aparenta din fraza patetica a lui Catavencu : Sa se revizuiasca ,primesc ,dar sa nu se schimbe nimica . In facaturile de alegeri in care aspirantii la putere fac si spun orice numai sa ajunga la scop ,sensul acestei fraze la care spectatorii rad este exact acesta ! Sa ri fie tarana usoara ,democratie!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Observatornews.ro
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI