„Rezultatul ADU e dezastruos din punctul meu de vedere, la Câmpulung am făcut istorie și în 2020, și acum. Cred că sunt primarul cu cel mai mare scor din țară, mai puțin municipiile și orașele. Ciucu, pe care-l felicit, a luat 72%, bravo! Am făcut o treabă extraordinară la Câmpulung, am reușit să facem cu echipa ceva ce nu se întâmplă în lume, am crescut partidul cu 21 de procente în doi ani și jumătate. Am acum 52% și majoritate în consiliu. Dacă vrei să mergi la câștig trebuie să ai un target, unde vrei să ajungi, să nu îți stea nimic în cale, nu cu orgolii”, a spus Elena Lasconi.

Primarul din Câmpulung susține că nu se aștepta să fie atât de rău scorul formațiunii.

„Am crezut că va fi sub 20%, dar nu așa rău. Când am discutat pentru europarlamentare, aveam în cap un scor de minimum 30%, pentru asta trebuia să luptăm. Suntem singura alternativă de dreapta din România și o să reînviem. Sunt multe greșeli, trebuie discuții în partid, e bună câteodată și o lovitură din asta ca să știi că nu ți se cuvine totul”, a adăugat Lasconi.

Aceasta a avut și un mesaj dur pentru liderul partidului, care i-a cerut în toamnă să se retragă de pe lista la europarlamentare.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Unora, când ajung la conducere, le ia Dumnezeu mințile, cred că își dă seama Drulă că a greșit enorm, dar e înconjurat de niște băieți, și ei trebuie să dea un pas înapoi. Cred că a făcut o greșeală și cu mine, pentru asta lumea i-a amendat, nu au luat în calcul atât de mult pe Elena Lasconi, m-au garat la gara de la Câmpulung. Eu chiar sunt o forță, fiecare primar pe care-l cunosc și a reconfirmat merită respectul.

Elena Lasconi:

Întrebată dacă va intra în cursa electorală internă, Elena Lasconi a declarat că nu știe încă și că se va sfătui și cu colegii înainte să ia o decizie.

Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat luni, 10 iunie, că își dă demisia din funcţia de preşedinte al partidului, în urma rezultatelor de la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie.

La alegerile europarlamentare din 9 iunie, USR (Cătălin Drulă) a format Alianța Dreapta Unită împreună cu Forța Dreptei (Ludovic Orban) și PMP (Eugen Tomac), dar rezultatele au fost mult sub așteptări, procentul după exit polluri fiind de 11%.

Alianța PSD-PNL a fost votată de 54% dintre români, AUR a primit 14% și a ieșit pe locul 2, dar partidul lui George Simion a depășit Dreapta Unită, care a ieșit pe locul 3, potrivit datelor exit-poll CURS-Avangarde.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (19)

Trandafir   •   11.06.2024, 16:09

Are dreptate Doamna Lasconi. Boala ramanii la putere. Ar fi o sansa pentru USR c Doamna Lasconi si Domnul Fritz la o conducere colectiva.

milli   •   11.06.2024, 08:39

Felicitari pentru noul mandat. Sper sa nu isi dezamageasca alegatorii si sa aleaga un alt post. Pe de alta parte, mi se pare ca manifesta prea multa euforie si prea putin spirit de echipa.

asdfghjkL2   •   11.06.2024, 07:57

O asemenea persoana ar trebui sa fie prim-ministrul Romaniei, nu ...covrigari de Buzau si Ciuci care in afara ca au ingreunat foarte mult viata poporului roman, n-au mai putut face nimic.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI