„Aşa cum am spus-o de foarte multe ori, nu cred în sondaje. Cred în ceea ce fac şi cred în faptele mele şi, cel mai important, cred în români, pentru că aici nu e vorba de cine face un sondaj, este vorba de votul românilor. Şi românii sunt inteligenţi”, a spus Elena Lasconi la Digi 24, potrivit news.ro.

Ea a precizat că în această săptămână va discuta cu Partidul Național Liberal. „Săptămâna asta, în mod cert, voi discuta cu reprezentanţi ai PNL, dar PNL-ul ar trebui să îşi facă puţină curăţenie şi, aşa cum ziceam eu, igienizare, pentru că acum nu se pot detaşa de PSD. Dar ştiu că în interiorul PNL-ului există oameni care ştiu că asta nu este calea bună nici pentru ei, nici pentru ţară”, a punctat preşedintele USR

Întrebată de ce merge la discuții, Lasconi a răspuns că pentru a vedea „ce doreşte domnul Ciucă”.

„Eu o să ascult. Eu nu am să mă duc cu nişte idei, cu nişte scenarii pe care mi le imaginez. O să ascult, să vedem ce are de spus, dar în momentul ăsta nu simt că putem merge într-o alianţă. V-am spus, e nevoie de o igienizare în PNL. Nu se pot detaşa (n.red. de PSD, cu care PNL formează alianța de guvernare)”, a conchis Lasconi.

Liderii PSD și PNL au decis pe 4 iulie calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

parpalache   •   25.07.2024, 08:48

Vad ca i se face o publicitate acerba acestei dezagreabile!

tomitan   •   23.07.2024, 13:46

Corect , igienizarea să inceapă cu plagiatorii garantati de domn "profesor" Iohannis .Liberalii despre care vorbeste madam Lasconi ptr o viitoare alianță sunt cei din jurul grupării Câțu, care asteapta momentul infrângerii in alegeri ca sa-l degradeze pe Mos Teaca Ciucă , adica sa-l trimita la popotă pe post de SSB( Sergent de serviciu la bucatarie) , la curățat cartofi. Un rezultat slab la parlamentare corelat cu un loc 3-4 al lui Teacă ,in primul tur sl prezidentialelor, ar insemna sfârșitul gruparii plagiatorilor la sefia PNL. PS.PSD daca castiga alegetile pe Iohannis il asteapta vremuri grele, redeschiderea proceselor.Cum spunea " PSD sa dispară!" ? De abia asteapta PSD ul sa se razbune

Moshu   •   23.07.2024, 10:10

"Igienizare in PNL"...o credeam mai desteapta pe madam'asta!Pai esti tu in pozitia de a face asemenea recomandari, cind tu ai in partidul tau cei mai "naivi"(altfel nu trece de moderare!) asazisi politicieni din Romania ??Daca doar ar sta frumos la poza si ar zimbi ar avea sanse,dar cind incepe sa vorbeasca....

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Țara care s-a umplut de păianjeni mari cât un șobolan. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de păianjeni mari cât un șobolan. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Chipul unui tată ucrainean care şi-a pierdut soţia şi cei trei copii într-un atac rusesc cu rachetă. Zdrobit de durere, i-a condus pe ultimul drum
Observatornews.ro
Chipul unui tată ucrainean care şi-a pierdut soţia şi cei trei copii într-un atac rusesc cu rachetă. Zdrobit de durere, i-a condus pe ultimul drum
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI