„Aşa cum am spus, sunt omul dialogului şi voi merge. Nu sunt negocieri. Probabil că domnul prim-ministru o să ne spună că cea mai bună variantă este ca prezidenţialele să aibă loc în septembrie. Cutia Pandorei s-au deschis atunci când au făcut comasatele. Nimeni nu a întrebat pe nimeni. Au fost doar ei cu ei, adică PSD şi PNL. Este o mimă. Ştiţi jocul acela cu mima? E o mimare a discuţiilor şi a consultărilor, să zicem.”, a declarat Elena Lasconi.
„Eu cred că ar trebui să respectăm legislaţia, adică să fie alegeri la termen, dar nu am niciun fel de problemă să intru în luptă şi mâine. Nu am niciun fel de problemă cu asta. Am spus-o de foarte multe ori, atunci când au făcut comasatele PSD şi PNL au decis că jocul de fotbal se încheie în minutul 60 şi nu în minutul 90, cum ar fi trebuit, şi cu toate acestea am câştigat cu 70%”, a continuat Elena Lasconi.
Întrebată dacă ar fi oportună comasarea celui de-al doilea tur al alegerilor cu cele parlamentare, Elena Lasconi a răspuns că astfel de comasări sunt făcute de politicieni doar pentru că „se gândesc ce îi avantajează şi ce nu îi avantajează”.
„Pe mine nu mă interesează în ce dată se întâmplă, pe mine mă interesează să mergem înainte şi să câştigăm. Eu sunt autentică, nu o să îngenunchez niciodată în faţa PSD, nu am să fac compromisuri de genul acesta. Cam astea sunt atuurile. PNL a greşit de două ori. Ştiţi cum e? E ca şi cum prima dată îţi înşeli nevasta şi spui că stai puţin că m-am îmbătat. Dar a doua oara de ce ai mai făcut-o?”, a afirmat Elena Lasconi.
Toate partidele, la consultări cu premierul
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) va participa, luni de la ora 11.00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an.
AUR condamnă lipsa de asumare a premierului Marcel Ciolacu, precum şi iresponsabilitatea coaliţiei PSD-PNL în privinţa modului deficitar în care cele două partide conduc ţara şi au organizat alegerile din 9 iunie, iar acum jonglează, după propriile interese politice, cu data alegerilor prezidenţiale.
Liberalii au fost convocaţi în Biroul Politic Naţional, cu prezenţa fizică obligatorie, luni, de la ora 11.00.
Decizia vine în contextul în care prim-ministrul şi liderul PSD Marce Ciolacu a anunţat că, de luni, împreună cu cei doi vicepremieri, că îi invită pe liderii tuturor partidelor pentru a stabili cu aceştia calendarul alegerilor.
„Aceasta este abordarea corectă şi nu schimbarea unui ministru căruia i s-a impus de către propriul partid să nu iniţieze un act normativ convenit anterior. Nu voi răspunde provocărilor de a declanşa o criză guvernamentală şi instabilitate în România”, a subliniat Marcel Ciolacu.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, va lipsi luni, 1 iulie, de la discuțiile convocate de premierul și liderul PSD Marcel Ciolacu la Palatul Victoria pentru stabilirea datelor alegerilor prezidențiale, au declarat vineri, 28 iunie, surse de la vârful conducerii liberale pentru Libertatea.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor va participa la consultările anunţate de premier pentru a se discuta despre data alegerilor şi a precizat, vineri, că susţine varianta în care alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare sunt separate.