„Sunt aici să apăr democrația și nu renunț la lupta cea dreaptă pentru a îndrepta ce a distrus un sistem corupt în 35 de ani! Democrația se apără în fiecare zi”, a scris Lasconi pe Facebook.

Ea a transmis apoi mai multe mulțumiri: „Le mulțumesc celor care și-au asumat înjurături și amenințări pentru a sta drept și a proteja democrația. Le mulțumesc celor care mi-au arătat încredere, care și-au rupt din timpul lor să ajute, le mulțumesc celor din diaspora care astăzi au mers, unii poate mulți kilometri, să mă voteze. Le mulțumesc celor care m-au criticat și mi-au arătat unde aș putea să fac mai bine!”.

Cu câteva ore în urmă, în primul mesaj după decizia CCR, Elena Lasconi a spus: „Statul român a călcat în picioare democrația. Condamn ce s-a întâmplat azi”.

Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională a României a decis vineri, 6 decembrie, după o ședință care a durat mai bine de 5 ore să anuleze primul tur al alegerilor prezidențiale care a avut loc pe 24 noiembrie.

Decizia Curții, una fără precedent în istoria României, a fost luată prin vot, în unanimitate, de toți cei 9 judecători, cu doar două zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

„Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare”, a transmis Curtea Constituțională.

Decizia este definitivă și obligatorie.

În turul 2 al alegerilor prezidențiale, programat pentru duminică, 8 decembrie, urmau să se înfrunte Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR).

Decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, luată după desecretizarea documentelor din CSAT care arătau cum a fost sprijinit Călin Georgescu

Administrația Prezidențială a desecretizat pe 4 decembrie documentele serviciilor secrete prezentate în şedinţa CSAT din 28 noiembrie în care s-au făcut dezvăluiri despre sprijinirea candidatului independent Călin Georgescu.

Concret, SRI și SIE au raportat activități care pun în pericol securitatea națională a României. SRI a identificat o campanie agresivă de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok, desfășurată cu încălcarea legislației electorale și prin manipularea algoritmilor rețelelor sociale pentru a-i crește rapid popularitatea.

În paralel, SIE a semnalat că România este o țintă pentru acțiuni hibride orchestrate de Rusia, inclusiv atacuri cibernetice, scurgeri de informații și acte de sabotaj pentru destabilizarea și influențarea opiniei publice din România în preajma alegerilor.

Pe 25 noiembrie, Administrația Prezidențială a transmis, la solicitarea Libertatea, că președintele Klaus Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete despre riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale, imixtiuni ale Rusiei în procesul electoral sau promovări suspecte ale lui Călin Georgescu pe rețelele de socializare, inclusiv TikTok.

 
 

Urmărește-ne pe Google News