„Mă bucură faptul că în sfârşit PNL şi PSD s-au înţeles pe data alegerilor. Poate că de acum încolo se vor putea concentra pe ce este important pentru ţară. Poate, cine ştie, pe ultima sută de metri, se interesează de starea economiei, de educaţie, de sănătate”, a scris Lasconi pe Facebook.
Ea arată că „mesajul USR rămâne acelaşi”. „Toate partidele care se revendică a fi de centru dreapta sunt aşteptate să se alăture proiectului nostru prezidenţial. Nu avem voie să lăsam PSD-ul să acapareze toată puterea din statul român. O guvernare de stânga şi cu accente autoritare ar fi un dezastru. Singura şansă pentru România este ca din decembrie să avem un preşedinte şi un guvern de dreapta”, mai afirmă Lasconi.
Liderii PSD și PNL au decis joi, 4 iulie, calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur – pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!