Artista a dezvăluit că în urma unor analize și după o ecografie, medicul a descoperit cu ce probleme de sănătate se confruntă. Elena Merișoreanu a anunțat că are „pietre la fiere” și să se operează săptămâna viitoare.
„Lună după lună nu te duci să-ți faci toate analizele și m-am dus ieri și le-am făcut cam pe toate. Îi povesteam domnului profesor că la anumite mâncăruri mă balonez și nu știu ce am. Am făcut ecograful și am aflat că am pietre la fiere. Am fost azi dimineață la chirurg, am vorbit cu dânsul și mă operează săptămâna viitoare”, a declarat Elena Merișoreanu la Antena Stars, transmite spynews.ro.
Cântăreața în vârstă de 72 de ani are încredere că totul va decurge bine și că se va recupera rapid după intervenția chirurgicală. Ea a mai precizat că în prezent are unele stări, se balonează, dar speră ca după operație acestea să dispară.
„Dacă a zis că e cam urgent, înseamnă că sunt multe pietre.(…) Operația nu e grea, e foarte ușoară. Eu sunt o persoană puternică. Nu mi-e frică de seringi, de operație. (…)
Mă balonam, mai ales de la fructe. Dar nu am avut probleme să-mi fie rău, să stau în casă. Astea sunt lucruri care, la vârsta mea, după atâția ani de muncă, probabil că așa ar trebui să fie”, a mai spus interpreta la același post de televiziune.