Cine este Elena Niţu
Elena Niţu avea 18 ani şi a mers în clubul Colectiv, în noaptea fatidică, împreună cu iubitul ei, Silviu Grecu. După ce a izbucnit incendiul, cei doi s-au îndreptat, panicaţi, spre uşă, dar foarte aproape de ieşire tânărul a scăpat-o din mână pe fată. După câteva minute, iubitul fetei s-a întors după ea şi a reuşit să o scoată din club. La sosirea ambulanţei, Elena Niţu era conştientă şi chiar i-a spus mamei ei, ajunsă şi ea la locul tragediei, că îi este frig. Fata a fost internată la Spitalul de Arşi cu arsuri pe căile respiratorii şi pe 60% din corp. Sâmbătă, ea a fost transferată, împreună cu alte opt victime, la o clinică din Liverpool, unde marţi seara (10 noiembrie) a decedat.
Numărul celor care au murit în tragedia petrecută în urmă cu 12 zile, în clubul Colectiv, a ajuns la 49.
Cel mai dramatic caz din ultimii ani din România
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, 30 octombrie, la ora 22:32, în clubul Colectiv din Capitală. Bilanţul provizoriu este unul terifiant: 49 persoane decedate şi alte 146 au suferit arsuri grave. Răniţii au fost transportaţi la mai multe spitale din Capitală şi, ulterior, au fost transportaţi şi la clinici din străinătate.
Zeci de ambulanţe şi echipaje SMURD şi toate autospecialele ISU Bucureşti-Ilfov au acordat ajutor la faţa locului. Incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregătite pentru show. Flăcările de la artificii au cuprins un stâlp din club şi s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încăperea, din cauza spaţiului mic şi a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prăbuşit peste tinerii aflaţi în club.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro