Pictoriță din tinerețe, Elena este o figură ultracunoscută în metropola rusă cu aproape 5 milioane de locuitori. Supranumită „conștiința Sankt Petersburgului”, ea este nelipsită de la acțiunile de protest din oraș.

„Artista iese în stradă, unde își desfășoară desenele”, a notat portalul local MR-7, într-un articol dedicat pictoriței, luna trecută.

Într-un portret realizat de Free Speech Radio News (FRSN), despre Elena Osipova se spune că este considerată „bunica opoziției ruse”. Din când în când, arta ei nu este înțeleasă de autorități, care au reținut-o în mai multe rânduri și au amendat-o.

Întreaga viață a Elenei Osipova este legată de orașul de pe Neva, toate rudele ei locuiesc aici încă din anii 20 din secolul trecut. Avea un an în 1944, când s-a terminat asediul asupra Leningradului.

Prima expoziție și primul protest

Elena Osipova a fost întotdeauna artistă. Chiar a și predat o perioadă la Școala de Artă din Sankt Petersburg.

Prima expoziție pe care a avut-o a fost în 1966, când avea 23 de ani. De atunci, a expus în repetate rânduri desenele sale, care recompun peisaje din Grădinile Tauride din Skt. Petersburg, zonă aproape de care locuiește.

Primele acțiuni de protest au venit decenii mai târziu. În octombrie 2002, a ieșit pentru prima oară în stradă să proteste față de controlul exercitat de guvernul Rusiei asupra Ceceniei. Manifestația a avut loc în urma atacului teroriștilor ceceni asupra teatrului Dubrovka din Moscova, când au luat ostatici sute de oameni. Peste 100 de oameni au murit în asediul cu gaze mortale al forțelor de securitate.

Nu am înțeles de ce toată lumea a tăcut. Parcă toată țara era înghețată. Doar eu eram acolo, cu un simplu banner pe care scria: Domnule președinte! Schimbați-vă urgent poliția! Lasă Cecenia să-și aleagă drumul!

Elena Osipova, pentru FRSN:

Ulterior, în 2007, grupul de opoziție Another Russia a organizat un miting major numit „Marșul disidenților”. „Rusia fără Putin”, „Avem nevoie de altă Rusie”, „Eliberați prizonierii politici” și „Nu statului polițienesc” scrie pe bannerele activistei. La acel miting, Osipova a fost reținută pentru prima dată și a primit prima ei amendă.

Elena povestea, în 2014, că „a fost reținută de vreo cinci ori de atunci”. La un protest neaprobat în sprijinul libertății de exprimare, a fost inițial amendată cu 10.000 de ruble (280 de dolari), dar Curtea de Apel a redus suma la 5.000 de ruble (140 de dolari).

Elena Osipova, în timpul unui protest

„Nu plătesc amenzile, guvernul mă execută din pensia mea de 230 de dolari”

Ea refuză „din principiu” să plătească amenzile și spune că preferă ca guvernul să-i ia banii din pensia ei, care este de 8.000 de ruble (230 de dolari).

De mai multe ori, activiștii au strâns bani pentru a-i plăti amenda, dar ea a refuzat sprijinul, cerând ca banii să fie trimiși prizonierilor politici.

Dincolo de riscurile de arestare, Elena Osipova se confruntă și cu amenințările provocatorilor de la mitinguri care o întreabă adesea cu câți bani este plătită pentru a afișa bannere.

Atacată la o manifestație

La un miting din 2014, împotriva implicării Rusiei în Crimeea, demonstranții pro-război au aruncat asupra ei cu materii fecale.

În imaginile difuzate de agenția foto Profimedia, dar și în inregistrările apărute pe rețelele sociale după protestul de miercuri, 2 aprilie, de la Skt. Peteresburg, Osipova este ridicată de forțele de ordine. Ea poartă în brațe mai multe desene și bannere cu mesaje care amendează războiul din Ucraina, dar și anexarea regiunii Crimeea, de acum 8 ani.

Și, în paralel cu acțiunile ei, Elena pictează în continuare. „În primul rând eu sunt o artistă”, a spus ea.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto: https://fsrn.org/

 
 

Urmărește-ne pe Google News