UPDATE ora 17:55. Prima reacție a Elenei Udrea, după condamnarea în dosarul Gala Bute. ”Multumesc tuturor celor care ati crezut si credeti in dreptatea mea, tuturor celor care m-ati sustinut, ma sustineti, v-ati rugat si va rugati pentru mine! Multumesc presei care a dus si duce o lupta mai apriga si mai determinata pentru adevar si oprirea abuzurilor din Romania, decat o duc alesii poporului, cei care ar avea obligatia sa o faca”, a scris Udrea.

UPDATE ora 16:25. Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a declarat, marți, după pronunțarea sentinței definitive, că aceasta este nedreaptă.

“Nu am avut când să vorbesc cu doamna Udrea. În Costa Rica este noapte acum. Să ştiţi că era foarte liniştită şi optimista. Avea cunoştinţă de probele care erau la dosar şi nu se aştepta la o decizie atât de nedeaptă aşa cum nici noi avocaţii nu ne aşteptam la o asemenea decizie care este şocantă”, a declarat Veronel Rădulescu la RTV.

Elena Udrea a aflat, marți, sentința definitivă în dosarul Gala Bute. Completul de 5 judecători de la ICCJ a respins cererea Elenei Udrea de repunere a cauzei pe rol. Magistrații au admis apelurile DNA și ale lui Rudel Obreja. De asemenea, judecatorii au luat act că Ana Maria Topoliceanu și-a retras apelul.

Astfel, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. În același dosar, Rudel Oreja a primit cinci ani de închisoare, iar Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare.

Alte pedepse: Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere; Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare, şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.


Procurorii DNA au cerut condamnarea fostului ministru Ion Ariton, achitat la fond, și pedepse cu executare în cazul celor condamnați la pedepse cu suspendare pentru că au recunoscut faptele, respectiv pentru Gheoghe Nastasia, Mihaela Topoliceanu, Marius Botoroagă și Ștefan Lungu, precum și mărirea pedepselor celor condamnați la închisoare cu executare, printre care şi Elena Udrea.

Avocaţii inculpaţilor au cerut instanţei fie achitarea acestora, fie rejudecarea dosarului.

Hotărârea definitivă a fost pronunţată în lipsa Elenei Udrea, care din februarie este plecată în Costa Rica, de unde a anunțat că este însărcinată cu iubitul ei, Andrei Alexandrov.

La mijlocul lunii aprilie, Elena Udrea a transmis, prin intermediul avocatului său, că este refugiat politic în Costa Rica.

Recent, Elena Udrea a discutat, în Costa Rica, cu un jurnalist de la Gazeta Sporturilor, despre dosarul Gala Bute, despre care crede că va fi trimis spre rejudecare, despre sarcina ei, dar și despre cum ar fi fost ca președinte. Totodată, fostul deputat a spus că a primit o propunere din partea Netflix pentru un documentar, dar a spus și că s-a gândit să-și deschidă o afacere în Costa Rica.

Ulterior, Elena Udrea a susținut că a refuzat să dea un interviu pentru Gazeta Sporturilor, iar spusele ei au fost trunchiate și scoase din context, dintr-o ”discuție la cafea”.

Cu o lună înainte de pronunţarea sentinţei definitive, Elena Udrea spunea, la Antena 3, că a plecat din România pentru că și-a dat seama că nu are în țară șansa de a fi judecată corect.

Dosarul “Gala Bute”, finalizat după mai bine de patru ani

Dosarul „Gala Bute” a ajuns în aprilie 2014 pe masa instanţei, care aa finalizat judecata trei ani mai târziu, în 1 martie 2017, timp în care inculpaţii s-au prezentat la 36 de termene de judecată. Sentinţa a fost pronunţată după două amânări.

În 28 martie 2017, completul de trei judecători de la ICCJ a condamnat-o pe Elena Udrea la şase ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, deși ea ceruse  să fie achitată.

Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat atunci la cinci ani închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare.

Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a primit un an şi şase luni cu suspendare, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.

ICCJ a mai decis, la judecata în fond, ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane de euro despăgubiri.

Instanţa a mai dispus atunci ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile, iar de la acesta să fie confiscată suma de 3.000.000 lei.

Acuzaţiile procurorilor DNA

Potrivit Direcției Naționale Anticorpuție, Elena Udrea, în perioada în care a fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, respectiv Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la ‘Gala Bute, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.


Povestea din spatele uneia dintre cele mai bizare sinucideri din Romania. Medicul veterinar care și-a înfipt o seringa în inimă era parior înrăit

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News