Vicepreşedintele PDL consideră că Elena Udea nu a dat dovadă de eleganţă, ci de ipocrizie atunci când a făcut anunţul privind Partidul Mişcarea Populară.
„Primul om care a făcut anunţul privind înscrierea Mişcării Populare la Tribunal a fost colega mea Elena Udrea, de ce a făcut-o, cum a făcut-o, dânsa ştie mai bine. În orice caz este total lipsit de fair play, eleganţă şi altruism faţă de PDL să faci un asemenea anunţ şi cu ipocrizia de rigoare că sunt surori, născute una după alta” a declarat deputatul Cezar Preda pentru agenţia Agerpres.
În plus, pedelistul îi cere fostului ministru al Turismului să renunţe la duplicitate. În acelaşi timp, Preda le cere celor implicaţi în noul proiect politic să renunţe la atacurile asupra PDL
„Elena Udrea ar trebui să iasă din această duplicitate. De fiecare dată când construcţia de la Cotroceni este criticată de membrii PDL, ca o haită se reped asupra acelei persoane, ca şi cum n-ar avea voie să critice sau să spună lucruri despre această construcţie”, a mai spus Cezar Preda.
Elena Udrea a fost cea care a anunţat ziua în care vor fi depuse actele pentru înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară, dar şi cine va conduce noua formaţiune – Eugen Tomac, fost deputat PDL.