„Am fost citată în calitate de parte vătămată, să văd despre ce este vorba. Parte vătămată într-un dosar referitor la o plângere pe care am depus-o la Parchetul General în 2017 împotriva domnului procuror Marius Bulancea, doamnei Ana Dana şi domnului Popovici. Eu cred că este corect să se ancheteze şi magistraţii atunci când fac abuzuri”, a declarat Elena Udrea, pentru Antena 3.
Marius Bulancea și Ana Dana au fost procurorii DNA care au instrumentat dosarul ”Gala Bute”, iar Udrea susține că are înregistrări care ar proba că cei doi au pus la cale anexarea la dosarul împotriva ei a unei declarații false.
”La vremea respectivă depusesem înregistrări telefonice şi comunicarea cu un anumit personaj care rămăsese secret, dar eu aveam fotografiile cu persoana respectivă, care susţinea că are înregistrări cum aceşti domni şi doamna procuror puneau la cale o declaraţie falsă împotriva mea, într-un dosar care se află în instanţă, de altfel”, a mai spus Elena Udrea.
Pe 5 iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată în dosarul Gala Bute la șase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și abuz în serviciu. Elena Udrea a contestat sentința după decizia CCR care a declarat completurile de cinci judecători la ÎCCJ ca neconstituționale astfel că executarea sentinței a fost suspendată până când în această speță se va pronunța Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro