Elena Udrea a spus că vrea să se mute mai aproape de școala unde va studia. De aceea, ia în calcul posibilitatea să se mute într-un cămin studențesc.
„Probabil pe weekend voi sta la Cluj, o să văd dacă găsesc loc la cămin. O să fac o solicitare la secţia de Poliţie, în aşa fel încât să pot să fiu şi la curs să şi semnez aici când este cazul”, a declarat Udrea, pentru România TV.
În prezent, Elena Udrea locuiește în București într-un complex rezidențial luxos, construit în apropierea pădurii Băneasa. Acolo, cel mai mic apartament, care are o suprafață de 106 metri pătrați, se închiriază cu aproape 1000 de euro.
Elena Udrea, studentă la Teologie
În urmă cu opt zile, Elena Udrea a anunțat pe Facebook faptul că s-a înscris la Facultatea de Teologie.
„Dorinţa mea e să mă pregătesc în consiliere pastorală tocmai pentru a putea să-i spijin pe cei care au probleme de natură emoţională, spirituală, care se pot trata inclusiv prin metode religioase. Pe viitor s-ar putea să mă înscriu chiar la facultate, dar momentan m-am înscris la master, pentru a putea fi cât mai repede aproape de cei care au nevoie de sprijin. (…) În faţa morţii, nu există atei. Dumnezeu ne aduce la un moment dat în faţa lui“, a precizat Udrea.