Guvernul Ponta a demisionat. Pe holurile Parlamentului este agitatie mare. Unii se vad deja ministri, altii secretari de stat. Asa cum ziceam mai devreme, protestul pentru schimbare de ieri ar trebui sa continue pana cand va fi un lucru sigur ca nu se schimba doar o grupare politica cu o alta ci chiar un mod de a guverna cu altul. Sa vedem…”, a scris Elena Udrea pe contul personal de Facebook.
Fostul ministru a comentat pe Facebook și pe seama protestului de marți seară, din Capitală, spunând că acesta i-a amintit de Revoluția din decembrie 1989.
”Mi-am amintit de Revolutie, un moment istoric in care milioane de oameni au iesit in strada sa schimbe cursul tarii. Am crezut atunci, la 16 ani, ca noi, tinerii care avusesem curajul sa strigam impotriva Regimului, vom fi cei care vor alege drumul Romaniei. Din pacate, Securitatea se juca din umbra cu destinul nostru, in timp ce oamenii mureau impuscati. „Ei”, securisti si neocomunisti, stiau exact care este ” viitorul „: democratie originala si comunism cu fata umana. Au avut nevoie de noi doar ca sa il omoare pe Ceausescu, pentru a prelua puterea.
Poate de aceea Romania arata astazi asa, pentru ca a pierdut atunci startul.
Ma uit la protestul de ieri cu atentia celui care face parte din Sistemul care si-a ajuns limitele, a celui care, tocmai de aceea, stie adevarurile grave despre cum acesta functioneaza si scopul care il anima.
Ma tem ca si de data aceasta, entuziasmul celor care vor sa schimbe drumul Romaniei, dorinta lor adevarata de a construi o tara in care sa aiba motive sa ramana, vor fi folosite, deturnate de cei care duc o lupta sofisticata de preluare a puterii”, a comentat Udrea.

Citește și

 
 

Urmărește-ne pe Google News