Udrea a dezvoltat acest subiect pe Facebook din Costa Rica, țară unde a plecat înainte de a primi condamnarea în dosarul Gala Bute.
„Apărătorii dânsei (Kovesi, n.r.) în special, susțin că nu este grav și nici nu e luare de mită faptul că i-a cerut lui Sebastian Ghiță să plătească un avion privat cu care să îl aducă în țară pe fugitul Nicolae Popa, în 2009. Aș fi fost înclinată să îi iau apărarea și să spun și eu la fel, dacă în cazul meu lucrurile nu ar fi identice. Adică, eu am fost acuzată de doamna Kovesi că l-am adus pe Lucian Bute să boxeze în țara lui, unde milioane de români își doreau să îl vadă boxând și nimeni nu a fost în stare să organizeze un meci al acestuia în România.
Bute nu a boxat pentru Elena Udrea, nu a boxat la mine în sufragerie, nu am avut niciun avantaj din prezența lui la acea Gală de box, cunoscută că Gala Bute. Singurul câștig pe care doamna Kovesi l-a identificat, au fost aplauzele pe care le-aș fi primit, adică imaginea bună pe care mi-aș fi făcut-o… Și am fost condamnată 6 ani cu executare pentru asta și s-a dispus de către un complet ilegal constituit (din care a făcut parte și domnul judecător Ionuț Matei) și confiscarea de la mine a unei sume egala cu suma plătită de ministerul pe care îl conduceam pentru promovarea României în timpul acestui meci de box!!!”
Elena Udrea mai scrie că a fost condamnată 6 ani cu executare pentru asta şi s-a dispus de către un complet despre care afirmă că a fost ilegal constituit şi confiscarea unei sume egale cu suma plătită de ministerul pe care îl conducea pentru promovarea României în timpul acestui meci de box.
„Atunci de ce se miră ea și susținătorii ei că este acuzată că a luat mită suma de bani reprezentând contravaloarea închirierii avionului privat și că a avut și un câștig de imagine, pe lângă vacanța cu spp-istul în Indonezia, cu avionul privat, unde ea nu avea ce să caute?
Dacă eu am încălcat legea, atunci și ea a încălcat-o și ar trebui să primească minim 6 ani de pușcarie, plus să fie obligată să îi dea banii înapoi lui Ghiță… Sau justiția nu e egală pentru toți, e doar pentru căței?”, a scris Elena Udrea.