“Am această bucurie, printre puţinele pe care le am, a hainelor pe care le port. Nu am copii, nu colecţionez tablouri, nu colecţionez case, nu mi-am schimbat maşina de nu ştiu când. La fel se întâmpla şi când eram la mama acasă şi, deşi erau vremuri mai dificile şi părinţii nu aveau venituri foarte mari, cu toate acestea, bucuria de a purta haine noi, elegante, o aveam şi atunci. Nu cred că trebuie să-mi cer scuze în faţa nimănui că-mi place să mă îmbrac în aşa fel încât să mă simt bine”, declara Elena Udrea cu patru ani în urmă, într-un interviu pentru B1 TV. Printre brandurile deţinute de fostul ministru al turismului se numără Louis Vuitton, Chanel, Dior, Gucci, Hermes. Însă, în 2010, la inaugurarea pârtiei Şoimul din Gura Humorului, a apărut cu o pereche de cizme, tot marca Dior, numai că erau de culoare albă. La vremea aceea, preţul lor era de 530 de dolari, adică 16 milioane de lei vechi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News