ComenteazăFostul ministru al Turismului a postat sâmbătă laprânz un mesaj pe Facebook în care a dezvăluit că a reușit să își vadă fiica, fiind vizitată în penitenciar de aceasta. Mesajul conține multe acuze la adresa autorităților. Eva, fiica Elenei Udrea are aproape 4 ani.
„Pentru ca tot s-a aflat ”pe surse” din interiorul penitenciarului, și chiar în timp real, ca am fost vizitată de fetița mea, va confirm ca după aproape 4 luni și un demers anevoios mi-am văzut in sfârșit copilul! As fi dorit ca Eva sa fie ferita de publicarea imaginilor de la aceasta vizita, poate pentru ca eu încă sunt marcată de filmările cu Tibi Ridzi ducându-și de mânuțe cei doi copilași sa își viziteze mama, acum 6 ani.
Dar, dacă tot au fost știri despre întâlnirea pe care am avut-o cu fetița mea, o sa aduc in discuții o știre absurda creată de prevederea legală care face ca un copil sa își vadă mama aflată in detenție doar printr-un geam numit “dispozitiv de protecție”, fără sa poată atinge, fără sa ii poată sta in brate, fără sa poată simți iubirea mamei, care ii lipsește atât de mult.
Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta? Prin aceasta regula, o mama, condamnata eventual pentru furt din magazine sau pentru vreun abuz in serviciu, are același regim de primire a vizitelor ca un criminal in serie condamnat pe viața. Despre ce protecție poate fi vorba și a cui când vorbim de întâlnirea unei mame cu copilul ei???
S-au creat momente dramatice, când copiii au început sa urle și sa lovească cu pumnii și picioarele geamul care ii împiedica sa ajungă la mamele lor. Dacă tot exista o camera special amenajată pentru astfel de întâlniri “mama și copilul”, de ce nu se permit aceste vizite aici fără sa fie nevoie de nenumărate avize, aprobări și semnături ajungând pana la cea a directorului penitenciarului?
Sunt studii recente din SUA, care arată ca, copiii ale căror mame sunt arestate rămân cu traume pentru tot restul
vieții și, mult mai probabil decât in cazul celorlalți copii, devin ei însuși infractori. Deci, la ce și cui folosește aceasta lege inumana, ilogică, barbara chiar?
Lăsați copiii sa își poată întâlni mamele, sa aibă parte, măcar in cele câteva ore pe luna in care sunt permise vizitele, de îmbrățisarea lor, sa poată sta in brațele lor sa simtă iubirea și alinarea pe care brațele și săruturile unei mame le aduce.
Și in același timp, in acest fel ar scădea și presiunea psihică și suferința pe care o mama in detenție le resimte tocmai din cauza despărțiri de copii, ceea ce pe unele le face violente, le împiedica se se adapteze, sau chiar le îmbolnăvește grav.
Dacă tot sunt obligată sa mai stau in penitenciar, unde am ajuns printr-un abuz terifiant al unor judecători ai ICCJ, măcar sa încep sa fac ceva bun pentru cei de aici, condamnate sau angajați ANP, ba chiar pentru societate, având in vedere ca ce se întâmpla intr-un penitenciar afectează direct și indirect și societatea.
După ce v-am expus aceasta prevedere legală care obliga copiii mici sa își vadă mamele condamnate, chiar și pentru un furt din magazine ori un abuz in serviciu, printr-un geam de “protecție”??? fara sa le poată atinge și fără sa le poată simți iubirea mamei stand in brațele ei, revin cu o alta inepție legislativă, referitoare la pachetele pe care deținuții le pot primi.
Legea spune ca se poate primi un singur pachet cu alimente, o data pe luna, compus din 10 kg mâncare plus 6 kg de fructe și legume. Cum poți păstra mâncarea 30 de zile??? Mai ales ca acum, la 30 de grade afara, mâncarea nu rezista de pe o zi pe alta, având in vedere ca nu exista frigidere aici, sau chiar și iarna este imposibil sa păstrezi mâncarea și mai ales fructele și legumele pentru o luna întreaga. Și care este logica acestei reguli???
Cât timp exista dreptul la a primi 3-5 vizite pe luna, de ce nu se poate împarți cantitatea de mâncare pentru a fi primită in transe la fiecare vizita??? Exista și camere cu 16 femei care oricum sunt supra aglomerate. Unde sa mai depozitezi și mâncarea pentru atâtea persoane?
Înțeleg ca nu se pot îmbunătăți condițiile de cazare, cum nu se poate îmbunătăți nimic in România, dar niște reguli logice, simple, care sa ușureze atât viața celor care sunt condamnați sa stea aici, dar și a celor care lucrează in penitenciare, poate cineva sa gândească ????
E nevoie de o minte luminata și cu bune intenții , care sa schimbe ineptiile din legea actuala, dar și ca cei aleși sa o aplice și sa își dea jos ochelarii de cal ca sa înțeleagă și spiritul legii, nu doar litera ei!
In Romania, persoanele cu probleme psihice grave sunt deținuți in penitenciare in loc sa fie trimise in spitalele de psihiatrie! Ceea ce face ca Romania sa fie continuu condamnata la CEDO pentru conditiile din inchisori, iar de platit plateste fiecare cetatean din buzunarul propriu.
Ca tot suntem aici, sa reamintim Instantelor ca toate sanctiunile date de CEDO Romaniei din acest motiv, sanctiuni de sute de milioane de euro, se suporta din buzunarul tuturor. Revenind la cei bolnavi psihic, acestia sunt foarte multi si creeaza probleme imense atat celorlalti detinuti, cat si mai ales angajatilor ANP. Sunt persoane violente, care provoaca scandaluri, batai, nu sunt capabili sa respecte reguli, refuza sa isi ia tratamentele, iar cum intr-un penitenciar nu exista psihiatru si nici personalul angajat nu are competente in domeniul medical si cu atat mai putin in tratarea bolnavilor psihici, acestia din urma (angajatii) sunt traumatizati si obligati sa lucreze cu astfel de persoane.
In plus, din cauza comportamentului agresiv, bolnavii pshihici sunt tinuti singuri in camere de 8,10 sau 12 locuri, creand astfel o aglomerare si mai mare in spatiile de cazare ramase. Sau daca sunt in camera cu persoane normale, inevitabil creeaza scandaluri, batai, sparg geamuri, se ranesc, si astfel strica echilibrul, si asa fragil, din micile comunitati, generand probleme si stres pentru angajatii de aici.
Solutia este simpla, astfel de cazuri trebuie dusi in spitale de psihiatrie, nu sa fie trimise sa-si execute pedepsele in inchisori. Insa, acest lucru inseamna ca judecatorii trebuie sa dispuna internarea in spitale specializate pentru a avea parte de tratament adecvat, nu incarcerarea in penitenciare.”