Elena Udrea a urmat cursurile Facultății de Științe Juridice și Administrative, specializarea Drept, în cadrul Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir” din București, obținând diploma de licență în 1996. După anul 2005, urmează o serie de cursuri în domeniul apărării și securității naționale la Universitatea Națională de Apărare “Carol I”. Este vorba de Colegiul Național de Apărare, Colegiul de Management al Resurselor Apărării, Educațional și al Achizițiilor și de un Masterat în Securitate și Apărare Națională la aceeași instituție de învățământ.
Din 1997 Elena Udrea este avocat la propriul său cabinet individual de avocatură. Pe perioadele în care a deținut funcții de demnitate publică, aceasta și-a întrerupt activitatea în avocatură. În 2003-2004 a reprezentat RA-APPS în mai multe procese, dar în 2008 a decis să returneze onorariul încasat de la regie, după ce în spațiul public au apărut dicuții legate de suma încasată. La sfârșitul anului 2005 a fost avocatul președintelui Traian Băsescu în legătură cu plângerea penală formulată la adresa acestuia privind achiziționarea unui imobil din strada Mihăileanu, obținând achitarea acestuia.
În viața personală este căsătorită, din 2003, cu Dorin Cocoș, un prosper om de afaceri autohton.
Transmite-i și tu un mesaj Elenei Udrea de ziua ei!
• Ai mulţi prieteni? Avem super premii! Convinge-i să-ţi împodobească bradul şi unul dintre ele poate fi al tău!