„Ştiu, domnule Felix, că vă este foarte greu să vă dezobiţnuiţi de manevrele securistice pe care le-aţi utilizat cu atât succes în afaceri şi politică, însă este trist că îi învăţaţi acelaşi lucru şi pe mai tinerii dumneavoastră subordonaţi”, scrie ministrul Turismului.
Mai mult, Udrea îi impută lui Voiclescu faptul că „subordonaţii” săi îi hărţuiesc rudele.
„De două săptămâni, subordonaţii dumneavoastră îmi hărţuiesc rudele, până şi pe cele mai îndepărtate, fapte pe care le calific drept degradante şi care depăşesc limita bunului simţ. Când am intrat în politică, mi-am asumat personal toate riscurile aferente. Familia mea (mama, fratele, cumnata, copiii lor şi celelalte rude) a stat departe de viaţa publică, membrii familiei neavând funcţii publice şi servicii plătite de la stat. Prin urmare, membrii familiei mele nu au de ce să fie hărţuiţi de aşa-zişi jurnalişti”, continuă Elena Udrea.
Şefa Turismului l-a mai acuzat pe fondatorul trustului de care aparţine postul Antena 3, ai căror jurnalişti au fost agresaţi astăzi de fratele Elenei Udrea, că îi provoacă şi intimidează rudele.
„Am observat că nu vă daţi în lături de la a minţi, a dezinforma, a truca, a manipula, însă provocarea directă a rudelor mele este ultima treaptă pe care o puteaţi parcurge înainte de a ne agresa fizic pe mine şi pe membrii familiei mele. Vă cer imperativ să încetaţi urmărirea, intimidarea şi provocarea familiei mele. Este vorba de oameni obişnuiţi, cu reacţii normale, care nu au exerciţiul securistic al disimulării şi care nu îşi doresc altceva decăt să trăiască în linişte, departe de camerele de luat vederi.
Domnule Voiculescu, staţi departe de familia mea şi nu încercaţi, prin tehnici care v-au consacrat ca turnător, să continuaţi să distrugeţi vieţi şi destine!”, conchide Elena Udrea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro