Elena Udrea a ajuns, marţi dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a vorbi despre acuzaţiile ce i se aduc în dosarul Gala Bute.
În momentul în care a început să vorbească despre Mihaela Topoliceanu (devenită „celebră” după ce a fost la Paris, împreună cu Elena Udrea), fostul ministru a început să plângă, în faţa magistraţilor.
Elena Udrea a negat toate acuzaţiile ce i s-au adus în dosarul Gala Bute, dosar în care a fost audiat, tot astăzi, şi fostul ei consilier, Ştefan Lungu.
Blonda este acuzată de luare de mita, abuz in serviciu şi tentativa la folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea unor fonduri europene. Toate infracţiunile, spun procurorii, au fost comise în perioada în care ea era ministru al Transporturilor.
Vezi, AICI, ce alte acuzaţii i se aduc Elenei Udrea, de către procurori