Imediat, Elena Udrea a reacționat pe pagina sa de Facebook, cu un mesaj prin care dorește să lămurească lucrurile.
„După ce a ieșit un rahat cu dezvăluirile despre abuzurile din justiție, după ce Sistemul a dat șah mat, și Kovesi a umilit iar toți mării politicieni și conducători ai țării(bravo ei), presă e gata să meargă pe manipulare și să facă subiect cu Elena Udrea, că să se schimbe temă și să nu mai vorbessca nimeni despre ce se întâmplă în România.
Trec peste întrebarea cum e posibil să primești informații despre prezența unei persoane libere, despre unde circulă ea prin lume???
Rămân la întrebarea, pe unde umblu?
Și va spun lașilor, pe unde vreau eu, câtă vreme sunt un cetățean liber, chiar și al unei țări care nu mai respectă nimic din ceea ce înseamnă libertatea și drepturile cetățenilor.
Nu am fugit nicăieri că nu aveam de ce să fug, că nu mă oprea nimic să călătoresc prin lume, pot fi oriunde vreau eu să fiu și, să mă întorc atunci când îmi termin treabă, vacanță, vizită etc.
Lăsați manipulările! Ocupați-va de ce e important pentru țara, dacă vreți să faceți ceva util. Sau, dacă ați înțeles că nu aveți mari șanse de izbândă, luați-va vacanță și mergeți în Costă Rica, că să va lămuriți cum stau lucrurile, să nu trăiți în poveștile Securității… „, a scris Elena Udrea.
Avocatul Elenei Udrea, Alexandru Chiciu, a ţinut să precizeze, în urmă cu o săptămână, că aceasta se află în Grecia, după ce s-a vehiculat că ar fi plecat în Costa Rica.
„Noi avocații avem informații din partea clienților. Așadar tot ceea ce noi aflăm de a clienți sau ei ne mandaatează să spunem, noi tranmsitem mai departe pe baza informațiilor de la clienți. Așadar aseară am vorbit cu doamna Udrea care mi-a spus și m-a mandatat să spun că este în Atena”, a spus Chiciu.
Ulterior, Elena Udrea a reacţionat pe Facebook, după ce a ieşit la iveală că aceasta a plecat în Grecia. „Unii nu au avut somn şi, după miezul nopţii s-au apucat să împrăştie ‘pe surse’ că ‘Elena Udrea a părăsit ţara’!!! Aşa, şi??? Şi ce dacă ‘am părăsit ţara’??? Ce vă agită atât de tare de nu dormiţi noaptea din cauza mea? Sau aţi primit ordin de unitate să vă ridicaţi din scutece şi să vă lamentaţi pe net?’
‘Am părăsit ţara’ de nu ştiu câte ori până acum şi o să o mai ‘părăsesc’ oricând e nevoie. Că plec cu treabă sau plec în vacanţă, mă priveşte fix pe mine. La fel cum şi dacă aş merge să o vizitez pe Alina Bica în Costa Rica sau m-aş plimba cu ea la Paris, ar fi fix problema noastră. Aşa că pe loc repaus până la noi ordine.
P.S. Cine chiar ar fi vrut să ştie unde sunt zilele acestea, putea afla uşor, nu e niciun secret, ba chiar este o informaţie oficială”, a scris Elena Udrea pe contul ei de pe Facebook.
Nu este clar motivul pentru care Elena Udrea ar fi ales să meargă în Atena, însă în trecut s-a vehiculat că aceasta a mers în capitala Greciei pentru a face un tratament de fertilizare in vitro. În urmă cu o lună, fostul ministru a negat zvonul că ar fi însărcinată, după ce au apărut mai multe articole în acest sens. Ea a fost surprinsă recent la o clinică de specialitate, însă atunci a spus că s-a interesat pentru o prietenă.
Elena Udrea are 44 de ani și fost căsătorită cu omul de afaceri Dorin Cocoș în iunie 2013. În luna martie a anului trecut, Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Decizia nu este definitivă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro