Arthur, Andrei, Cătălina, Deniz şi Călin au proiectat o lume nouă, pentru a fi locuită de oameni când Pământul va deveni neîncăpător. Pentru a-şi prezenta oraşul spaţial, elevii trebuie să călătorească la Los Angeles, în Statele Unite. Totul pe cheltuiala familiilor, însă.
Ca să nu rateze conferinţa de la Los Angeles, elevii i s-au adresat şi preşedintelui Băsescu, cel care i-a îndrumat către tinerii din Mişcarea Populară. Cu o zi înainte, organizaţia de tineret a PMP semnalase problema cu care se confruntă elevii premianţi.
Marţi, partidul Elenei Udrea i-a chemat pe elevi la o întâlnire şi le-a oferit finanţarea de care aveau nevoie: aproape 4 mii de euro, adică 17.800 de lei, pentru ca ei să poată să poată arăta lumii întregi ce au realizat. Cei cinci elevi vor merge la conferinţa de la Los Angeles, în luna mai, ocazie cu care se vor întâlni cu personalităţi şi oameni de ştiinţă.
Premianţii i-au povestit astăzi şi Elenei Udrea în ce constă proiectul lor. Fostul ministru le-a cerut o mulţime de detalii şi a fost încântată de ideile celor cinci elevi. Şi cum fiecare dintre ei s-a ocupat de un anumit domeniu în construcţia oraşului virtual, fostul ministru a ţinut să-i întrebe pe copii cine a fost responsabil cu turismul. Totodată, Elena Udrea s-a arătat chiar interesată de ideea de a vizita staţia orbitală, spunându-le elevilor că nu va trece mult timp până când un astfel de proiect va deveni realitate.
Cei cinci premianţi sunt în clasa a unsprezecea la licee din Bucureşti şi s-au întrecut cu peste 800 de participanţi din 15 ţări.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 
 

Urmărește-ne pe Google News