Liderul PMP Elena Udrea critică alegători, ziariști și politicieni, într-o postare pe rețeaua de socializare facebook. Citiți mesajul integral al fostei candidate la Președinție:
”Într-un moment în care toată clasa politică tace, fiecare politician gândindu-se că poate trece neobservat, cred că tot ce se întâmplă, lucrurile pe care le aflăm din mărturiile celor implicaţi în cauze penale ar trebui, dimpotrivă, să provoace ample dezbateri, făcute fără ipocrizie şi cu scopul de a rezolva într-adevăr o criză a societăţii, pe care o vedem devoalată în toată amploarea ei.
Spun de ani de zile că modul de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale generează corupţie şi că trebuie schimbată legea. Faptul de a aresta doi, trei politicieni şi oameni de afaceri care nimeresc într-o cauză mai simplu de dovedit de procurori nu rezolvă nici pe departe problema.
Soluţia nu este isterizarea unor jurnalişti şi analişti pe la televizoare, cei mai mulţi dintre aceştia fiind plătiţi fix din aceiaşi bani, nu critica ipocrită făcută de-a dreptul greţos de politicieni care procedează fix la fel, doar că ei încă nu au fost întrebaţi de procurori. Soluţia reală este recunoaşterea realităţii şi schimbarea regulilor, cu consensul tuturor. Al partidelor, al presei care este parte a sistemului, dar şi al alegatărilor care primesc cu bucurie orice pungă în campanie. Aceştia trebuie să ştie că punga nu este plătită de politicieni din salariul lor, nici nu ar avea cum, ci, de cele mai multe ori, este din bani negri, făcuţi cu încălcarea legii”.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro