„În timp ce eu, care am anticorpi pentru că am trecut prin boală și îmi și fac teste cel puțin săptămânal, nu pot intra nicăieri, restaurante, cinema, magazine etc”, a scris Elena Udrea, preluată de news.ro. Apoi a acuzat că „cei vaccinați, care, cel puțin la fel de ușor se îmbolnăvesc și transmit boala, au voie să umble liberi și infectați peste tot”.

„Care e logica? Să ne vaccinăm neapărat toți, sau să reușim să controlăm și să stopăm răspândirea Covid 19?”, s-a întrebat ea.

Postarea despre vaccinare a adunat peste 1.000 de comentarii în ultimele 24 de ore, iar o persoană i-a atras atenția că așa „se explică finanțarea terenurilor de fotbal, în pantă! Jenant!”.

Bărbatul s-a referit la terenul înclinat din Bihor, pe care se putea juca fotbal de la deal la vale, devenit celebru și fiind considerat un exemplu de risipire a banilor publici, după cum a scris GSP în 2012. În acea perioadă, Elena Udrea a fost acuzată de această investiţie.

Fostul ministru al turismului a replicat acum că nu este vina ei, argumentând că acel teren s-a făcut în timpul Guvernului Tăriceanu, că ea a venit ulterior în Executiv și că nu a avut „în atribuții construirea de terenuri de fotbal”.

Apoi, Udrea i-a transmis celui care a lăsat mesajul că „Opinii ale celor ca dvs. mă conving că mulți dintre vaccinați sunt spălați pe creier”.

Afirmațiile Elenei Udrea nu au rămas fără urmări, unele persoane acuzând-o de impertinenţă sau că este „paralelă cu realitatea”.

Pe 7 decembrie, Elena Udrea a declarat la Curtea de Apel București, unde a fost audiată în dosarul Hidroelectrica, faptul că nu este vaccinată anti-COVID, aşa că variantele de a petrece sărbătorile de Crăciun sunt limitate, ținând cont că nu are certificat verde.

 
 

Urmărește-ne pe Google News