Udrea spune că nu a fost întrebată nimic de procurori despre acest caz şi a anunţat că preferă să dea explicaţii mai întâi în faţa organelor statului, şi abia apoi să declare şi public care este apărarea sa.
În acest context, fostul ministru spune că noile acuzaţii „adeveresc” tot ceea ce declarase anterior. De asemenea, ea susţine că tot dosarul se bazează doar pe un denunţ făcut de Ana Maria Topoliceanu, fostă șefă a Companiei Naționale de Investiții și fostă colaboratoare a Elenei Udrea.
„Colegii deputaţi să facă aşa cum consideră atunci când vor vota cererea de arestare a mea. Tot ce am spus eu din februarie încoace se adevereşte. E evident că este o încercare de reducere la tăcere pe cei care se opun preluării puterii de câţiva generali, care acum controlează şi clasa politică, şi mediul de afaceri. Ei au avut o miză să mă acuze din nou pe mine şi pentru asta orice declaraţie a oricui era suficientă. Dacă mă întrebau şi pe mine, poate aveau o imagine reală a faptelor. Au preferat să ia denunţurile doamnei Topoliceanu de bune. Ştiu că sunt ordine”, a explicat Udrea, la Digi 24.
Fostul ministru susţine, de asemenea, că unul dintre oamenii de afaceri implicaţi în dosar este Bogdan Buzăianu. „Eu sunt din 2005 într-un conflict deschis cu domnul Buzăianu. Din cauza luptei pe care am dus-o cu domnul Buzăianu şi cu domnul Patriciu a apărut sintagma ‘băieţii deştepţi din energie'”, a explicat Udrea.

Pe urmele banilor lui Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu. Ce personaje stau în spatele celui care a donat milionul de euro
Recomandări
Pe urmele banilor lui Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu. Ce personaje stau în spatele celui care a donat milionul de euro

DNA cere din nou arestarea Elenei Udrea, tot pentru luare de mită!

Procurorii DNA au anunțat în urmă cu câteva minute că au cerut avizul Camerei Deputaților pentru o nouă arestare a Elenei Udrea. În noul dosar deschis pe numele său, Udrea este acuzată de alte infracțiuni de corupție.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție o acuză în noua speță pe Elena Udrea, care a îndeplinit, succesiv, în perioada decembrie 2008 – februarie 2012, funcţiile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu privire la săvârșirea următoarelor infracţiuni: luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată, fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2012).
„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
A.Cu privire la infracţiunile de instigare la abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii de avere, fapte în legătură cu scoaterea activului „Vila Săbărel” din Eforie Sud (suprafaţă utilă de 700 mp) din patrimoniul SC Carmen Silva 2000 SA, vânzarea la un preţ sub valoarea de piaţă a terenului aferent imobilului (386 mp), lucrările de renovare la imobilul Vila Săbărel, cumpărarea şi intabularea activului Vila Săbărel şi a terenului aferent pe SC Romlit Spectrum SRL, pentru a ascunde beneficiarul real şi pentru a evita justificarea resurselor financiare.
– A solicitat vânzarea activului „Vila Săbărel” din Eforie Sud (achiziționată cu suma de 56.425 euro), prin metoda negocierii directe şi cu recunoaşterea unor investiţii în cuantum de aproximativ 7.284 euro ce nu fuseseră realizate, către SC Romlit Spectrum SRL – o societate controlată de o persoană din anturajul său, societate pe care a creditat-o prin intermediul unei rude, pentru achitarea sus menţionate, fără a declara împrumutul acordat societăţii sau cumpărarea activului prin interpuşi;
– L-a constrâns pe directorul general al SC Carmen Silva 2000 SA, prin intermediul reprezentantului SC Romlit Spectrum SRL, să încheie un act adiţional la contractul de vânzare – cumpărare a activului „Vila Săbărel”, în condiţii nelegale (respectiv cu încălcarea hotărârii AGA şi a condiţiilor stabilite pentru vânzare prin mandatul emis de minister în baza avizelor direcţiilor de specialitate), pentru a asigura SC Romlit Spectrum SRL trecerea în proprietate a imobilului; aceasta, deşi nu se efectuase plata banilor în termenul de 10 zile stabilit prin mandat de minister, fapt ce atrăgea desfiinţarea de drept a contractului, fără altă notificare şi fără intervenţia instanţei de judecată;
– Şi-a exercitat influenţa asupra primarului oraşului Eforie Sud pentru a obţine cumpărarea, de către SC Romlit Spectrum SRL, a terenului aferent Vilei Săbărel, prin negociere directă, la un preţ sub valoarea de piaţă (aproximativ 50% din valoarea pieţei);
– A pretins şi primit foloase necuvenite în cuantum de cca. 520.000 de lei, constând în contravaloarea lucrărilor de renovare a Vilei Săbărel şi a materialelor necesare, de la administratorul unei societăţii comerciale (societate ce avea în derulare mai multe contracte cu C.N.I. – Compania Naţională de Investiţii). Foloasele au fost primite pentru a asigura finanţarea necesară derulării contractelor pe care societatea le încheiase cu CNI SA. Aceasta, în condiţiile în care CNI SA funcţiona sub autoritatea Dezvoltării Regionale și Turismului, iar ministrul era ordonator principal de credite.
– A achiziţionat imobilul Vila Săbărel prin intermediul firmei SC Romlit Spectrum SRL pe care o controla şi căreia îi asigura fondurile aferente efectuării tranzacţiilor, prin creditarea firmei în numele asociatului declarat; astfel, a ascuns faptul că este beneficiarul real al imobilului „Vila Săbărel”, al terenului aferent şi al lucrărilor de renovare efectuate de o societate comercială favorizată; toate foloasele sus menţionate au fost primite în legătură cu exercitarea prerogativelor specifice funcţiei, în scopul disimulării proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând şi faptul că modalitatea de dobândire a imobilelor a fost nelegală.
– A încheiat tranzacţiile imobiliare având ca obiect Vila Săbărelu (cu o suprafaţă utilă de 700 mp) şi terenul aferent acesteia (386 mp) prin persoane interpuse, respectiv prin intermediul SC Romlit Spectrum SRL – societate pe care o controla şi căreia îi asigura finanţarea necesară, utilizând informaţii obţinute în exercitarea funcţiei.
B. Cu privire la pretinderea şi primirea unor foloase necuvenite pentru exercitarea influenţei în legătură cu derularea contractului de vânzare – cumpărare de energie dintre SC Hidroelectrica SA şi o societate comercială
– În vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și membru la Guvernului şi de persoană cu funcție de conducere în cadrul unui partid politic, având influență asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.
– Pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD şi o creanță de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass media.
– În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea societăţii, disimulând astfel provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar la creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa”, se arată în comunicatul procurorilor DNA.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Vreme mai caldă decât normal în perioada sărbătorilor. ANM a emis prognoza meteo până pe 6 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Vreme mai caldă decât normal în perioada sărbătorilor. ANM a emis prognoza meteo până pe 6 ianuarie 2025
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI