Instanţa supremă a respins apelurile introduse de DNA de Elena Udrea, fiind menţinută decizia instanţei de fond privind încetarea procesului penal.

Asta după ce, în aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a constatat, la judecarea dosarului pe fond, prescrierea faptelor în acest dosar.

Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi în cazul jurnalistului Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă. Pe de altă parte, Elena Udrea trebuie să achite suma de 3,4 milioane euro.

Trimisă în judecată în 2017

În dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA, în decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat în anul 2011 promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri (n.r. – Energy Holding) le încheiase cu Hidroelectrica.

Din suma promisă, Elena Udrea a primit, în noiembrie 2011, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro.

Creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii, printre care şi cotidianul Evenimentul zilei.

În prezent, Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul Gala Bute, pe 6 iunie 2018.

În același dosar, Rudel Oreja a primit cinci ani de închisoare, iar Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare.

Elena Udrea a rămas în închisoare, după ce, la 13 decembrie 2023, Curtea Supremă i-a mai respins o cale extraordinară de atac a condamnării în dosarul Gala Bute.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News