Comentează„Nu pot să nu mă gândesc la prima mea zi de şcoală şi la emoţiile care mă încercau atunci. Eram o mulţime de copii în curtea Şcolii Generale numărul 16 din Buzău. Afară râdea soarele, eu purtam uniforma cea nouă, funde albe. În mână ţineam un buchet din care îmi căzuse o floare din cauza emoţiei.
Nu mi-am auzit numele atunci când s-au anunţat clasele şi m-am panicat, pentru că deja ceilalţi copii formaseră rânduri pentru fiecare dintre ele, în ordinea alfabetică a acestora. Din fericire, la un moment dat, a venit la mama domnişoara învăţătoare. Era cea mai frumoasă dintre toate învăţătoarele de acolo, foarte tânără, doar 19 ani şi, avea un zambet cald. Diţă Aurelia, un om căruia îi port o duioasă amintire şi un adânc respect pentru tot restul vieţii.
M-a luat cu ea, acolo unde erau strânşi copiii din Clasa I G. Am intrat înşiruiţi în sală şi îmi amintesc perfect, din momentul acela, lambriurile galbene de pe pereţi. M-am aşezat în banca a cincea, rândul de la geam, alături de Nuţu Angelica şi acolo am rămas opt ani. Nu ştiu dacă este real că prima zi de şcoală nu se uită, pentru că multe alte lucruri importante le-am uitat, dar faptul că aceste amintiri au fost în toţi aceşti ani şi sunt încă şi acum atât de vii, mă face să spun că, probabil, este adevărat”, a scris Elena Udrea pe blogul ei.